Raliul Franţei, PS 5-7/22: Loeb îşi consolidează poziţia de lider
Sebastien Loeb şi-a dublat avansul faţă de Jari Matti Latvala după primele şapte probe speciale, în timp ce Petter Solberg a urcat pe locul patru.
Sebastien Loeb şi Jari Matti Latvala şi-au împărţit victoriile şi în cele trei probe speciale desfăşurate vineri în Raliul Franţei, pilotul echipei Citroen reuşind să triumfe în PS 5 şi PS 7.
Chiar dacă a câştigat PS 6, Latvala a pierdut contactul cu octuplul campion mondial şi are de recuperat 15.6 secunde faţă de lider.
Între timp, Hirvonen continuă să concureze pe locul trei, însă a început la rândul său să piardă contactul cu Latvala, de care îl despart acum peste 17 secunde. Totuşi, finlandezul are un avans de numai 2.1 secunde în faţa lui Petter Solberg, care a recuperat teren şi a urcat până pe locul patru, reuşind să-i devanseze pe Dani Sordo şi Thierry Neuville.
Sordo şi-a recuperat însă poziţia a cincea după ce a trecut de Neuville, belgianul coborând astfel pe şase în faţa lui Mads Ostberg şi Ott Tanak. Ziua de vineri se încheie cu încă o probă specială, iar pe parcursul zilei de sâmbătă vor avea loc alte opt probe speciale.
Raliul Franţei - Clasament după PS 7/22:
Loc | Pilot | Timp | Diferenta |
---|---|---|---|
1. | S. LOEB | 1:13:52.4 | 0.0 |
2. | J. LATVALA | 1:14:08.0 | +15.6 |
3. | M. HIRVONEN | 1:14:25.8 | +33.4 |
4. | P. SOLBERG | 1:14:27.9 | +35.5 |
5. | D. SORDO | 1:14:39.9 | +47.5 |
6. | T. NEUVILLE | 1:14:41.3 | +48.9 |
7. | M. ØSTBERG | 1:14:50.4 | +58.0 |
8. | O. TÄNAK | 1:15:14.7 | +1:22.3 |
9. | E. NOVIKOV | 1:15:26.3 | +1:33.9 |
10. | S. CHARDONNET | 1:16:41.3 | +2:48.9 |