Raliul Franţei din calendarul WRC revine în Corsica

Publicat vineri, 06.02.2015 13:14 de Daniel Popescu

Raliul Franţei din sezonul 2015 al Campionatului Mondial de Raliuri va avea loc în Corsica după ce găzduirea în Alsacia nu a mai fost posibilă din motive financiare.

Federaţia Franceză de Motorsport (FFSA) a anunţat vineri că Raliul Franţei, antepenultima etapă a sezonului din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri, va avea loc în Corsica, după ce precedenta gazdă Alsacia şi-a retras sprijinul financiar pentru acest eveniment.

Programul complet al etapei programate în perioada 1-4 octombrie nu a fost încă definitivat, însă va include o succesiune de probe speciale foarte lungi în regiunea Haute Corse şi în sudul Corsicii.

În ultimii ani, Corsica a găzduit o etapă din cadrul Campionatului European de Raliuri, iar oficialii WRC au avut nevoie de acordul Eurosport, promoterul ERC, pentru a putea programa Raliul Franţei în acelaşi loc. În prezent, nu este clar dacă etapa de ERC programată în Corsica în perioada 5-7 noiembrie va mai avea loc, una dintre soluţii fiind înlocuirea acesteia cu Raliul Valais, ultima etapă a campionatului francez de raliuri.

Via Autosport