Raliul Dakar, ziua 7: Peterhansel îşi triplează avansul în faţa lui Al-Attiyah

Publicat sâmbătă, 12.01.2013 10:35 de Daniel Popescu

Stephane Peterhansel a câştigat a şaptea probă specială din Raliul Dakar şi şi-a mărit avansul la trei minute în faţa lui Nasser Al-Attiyah, care a ocupat doar locul şase.

Stephane Peterhasel a reacţionat în stil de mare campion la ameninţarea lui Nasser Al-Attiyah pentru şefia clasamentului general din Raliul Dakar.

După ce qatarianul s-a apropiat la numai un minut de prima poziţie, Peterhansel a câştigat a şaptea probă specială şi a profitat de parcursul mai slab al rivalului său pentru a-şi construi un avans de peste trei minute.

Pilotul echipei X-Raid Mini răsufla astfel uşurat după ce Al-Attiyah a pierdut aproape două minute în proba care a marcat trecerea în Argentina, ocupând doar locul şase în clasamentul zilei.

Între timp, cele două exemplare Duster aduse în competiţie de Renault Argentina continuă să facă progrese. Emiliano Spataro a urcat de pe locul 29 pe 28, în timp ce Jose Francisco Garcia rămâne pe 35.

La clasa moto, americanul Kurt Caselli a câştigat proba zilei, însă francezul Olivier Pain rămâne liderul la general, în timp ce olandezul Gerard de Rooy este în continuare pe primul loc la clasa camioane după ce a câştigat şi proba de vineri.

RALIUL DAKAR 2013 - CLASAMENT ZIUA 7

 1.  Stephane Peterhansel  X-raid Mini       1h47m27s
 2.  Guerlain Chicherit    SMG Buggy            + 39s
 3.  Robby Gordon          Gordon Hummer      + 1m08s
 4.  Orlando Terranova     X-raid BMW         + 1m11s
 5.  Giniel de Villiers    Imperial Toyota    + 1m32s
 6.  Nasser Al-Attiyah     Red Bull Buggy     + 1m56s
 7.  Erick Wevers          Wevers HRX Ford    + 3m45s
 8.  Leonid Novitskiy      X-raid Mini        + 4m07s
 9.  Carlos Sousa          Great Wall         + 4m34s
10.  Lucio Alvarez         Overdrive Toyota   + 6m24s

RALIUL DAKAR 2013 - CLASAMENT GENERAL

 1.  Stephane Peterhansel  X-raid Mini        16h23m43s
 2.  Nasser Al-Attiyah     Red Bull Buggy       + 3m14s
 3.  Giniel de Villiers    Imperial Toyota     + 44m03s
 4.  Leonid Novitskiy      X-raid Mini         + 48m54s
 5.  Guerlain Chicherit    SMG Buggy         + 1h17m05s
 6.  Ronan Chabot          SMG Buggy         + 1h34m51s
 7.  Nani Roma             X-raid Mini       + 1h38m27s
 8.  Bernard Errandonea    SMG Buggy         + 2h02m17s
 9.  Orlando Terranova     X-raid BMW        + 2h06m38s
10.  Carlos Sousa          Great Wall        + 2h07m29s

RALIUL DAKAR 2013 - REZUMAT ZIUA 7