Raliul Dakar, etapa 7/13: Sainz a câştigat proba, dar Roma rămâne lider

Publicat luni, 13.01.2014 09:56 de Daniel Popescu

Carlos Sainz a câştigat a şaptea probă specială din Raliul Dakar, însă Nani Roma rămâne lider în clasamentul general şi este urmat de Stephane Peterhasel, care a profitat de o penalizare primită de Orlando Terranova.

EVENIMENTE IMPORTANTE PÂNĂ ACUM:

▶ Avancronica Raliului Dakar;

▶ Etapa 1/13: chinezii de la Great Wall au fost primii lideri;

▶ Etapa 2/13: Stephane Peterhansel urcă pe prima poziţie;

▶ Etapa 3/13: Nani Roma devine al treilea lider al raliului;

▶ Etapa 4/13: Sainz urca pe prima poziţie

;

▶ Etapa 5/13: Nani Roma revine pe primul loc;

▶ Etapa 6/13: un motociclist a încetat din viaţă

Cea de-a şaptea probă specială din cadrul Raliului Dakar a avut loc pe un traseu cronometrat cu lungimea de 533 de kilometri în jurul localităţii argentiniene Santa.

Victoria i-a revenit lui Carlos Sainz, care a ajuns astfel la două succese în această ediţie, iar dublul campion mondial de raliuri a fost urmat de Nasser Al-Attiyah şi Stephane Peterhansel. "Am mers bine. Traseul a fost foarte variat. Îngust în unele locuri la început, dar apoi mai lat spre final", a precizat spaniolul.

Nani Roma a terminat proba doar pe locul patru, însă şi-a păstrat prima poziţie în clasamentul general şi are un avans de 31 de minute în faţa lui Peterhansel.

Francezul a urcat pe locul doi în special ca urmare a unei penalizări de 15 minute primite de coechipierul său Orlando Terranova din cauza unei coliziuni cu un motociclist în precedenta proba specială. De aceasta penalizare a profitat şi Giniel de Villiers (Toyota), care a urcat pe treapta a treia a podiumului, în timp ce Al-Attiyah şi Sainz ocupă locurile cinci şi, respectiv, şase.

Între timp, cele două Dustere introduse în competiţie de Renault Argentina continuă să progreseze în pluton. Emiliano Spataro a ocupat locul 20 în a şaptea probă şi a ajuns pe locul 18 la general, în timp ce coechipierul său Jose Garcia a încheiat proba pe 32 şi a urcat pe locul 33 în clasamentul general.

Pe parcursul probei speciale de luni, concurenţii vor traversa Anzii Cordilieri la altitudini de circa 5.000 de metri şi vor trece graniţa în Chile, urmând să se oprească în apopierea localităţii miniere Calama.

RALIUL DAKAR 2014 - REZUMAT ETAPA 7/13:

RALIUL DAKAR 2014 - CLASAMENT ETAPA 7/13:

 1.  Carlos Sainz          SMG Buggy         4h43m28s
 2.  Nasser Al-Attiyah     X-raid Mini         +4m45s
 3.  Stephane Peterhansel  X-raid Mini         +7m26s
 4.  Nani Roma             X-raid Mini         +8m56s
 5.  Krzysztof Holowczyc   X-raid Mini        +10m51s
 6.  Federico Villagra     X-raid Mini        +12m54s
 7.  Vladimir Vasilyev     X-raid Mini        +15m58s
 8.  Giniel de Villiers    Imperial Toyota    +16m25s
 9.  Orlando Terranova     X-raid Mini        +18m00s
10.  Bernhard Ten Brinke   Ford HRX           +20m04s

RALIUL DAKAR 2014: CLASAMENT GENERAL DUPĂ ETAPA 7/13:

 1.  Nani Roma             X-raid Mini      27h03m52s
 2.  Stephane Peterhansel  X-raid Mini        +31m53s
 3.  Giniel de Villiers    Imperial Toyota    +48m23s
 4.  Orlando Terranova     X-raid Mini        +54m34s
 5.  Nasser Al-Attiyah     X-raid Mini      +1h18m24s
 6.  Carlos Sainz          SMG Buggy        +1h50m42s
 7.  Marek Dabrowski       Orlen Toyota     +2h30m47s
 8.  Krzysztof Holowczyc   X-raid Mini      +2h30m52s
 9.  Federico Villagra     X-raid Mini      +2h52m57s
10.  Christian Lavieille   H8 Haval         +3h07m06s
  • xxx, luni, 13.01.2014 14:28

    De cand s-a mutat in America de Sud, competitia este foarte greu de urmarit. Daca nu fac ceva o vor pierde in 10 ani