Raikkonen apreciază noua abordare adusă de şeful Mattiacci la Ferrari

Publicat luni, 30.06.2014 17:54 de Daniel Popescu

Kimi Raikkonen este mulţumit de noua abordare pe care Marco Mattiacci a adus-o la Ferrari şi consideră că echipa este pe drumul cel bun.

Ferrari a anunţat recent o reorganizare internă sub conducerea lui Marco Mattiaci, însă italianul a refuzat să specifice la vremea respective care sunt schimbările pe care le-a făcut în cadrul Scuderiei.

Kimi Raikkonen afirmă însă că lucrurile decurg deja într-o manieră pozitivă şi că apreciază abordarea italianului în cadrul echipei.

"Evident, este o persoană diferită, dar fiecare are propriul său mod de a face lucrurile şi de a conduce. Cred că pentru Mattiacci sunt doar primele zile, iar atunci când a început munca nu avea cunoştinţele lui Stefano Domenicale despre Formula 1, dar este un tip de treabă şi vrea să facă o diferenţă şi să cunoască sportul. Sunt semne bune", a declarat el.

Matticacci nu s-a evidenţiat prin relaţia cu presa şi are parte de un număr redus de interviziuri în publicaţiile internaţionale, însă Raikkonen afirmă că italianul are o activitate intensă în cadrul echipei.

"Munceşte foarte mult în spatele scenei, sunt lucruri pe care oamenii nu le văd şi cred că face o treabă foarte bună. Este un tip cu care se lucrează foarte bine, este doar o persoană diferită de Domenicali. Am avut o relaţie foarte strânsă cu Domenicali, dar este doar o schimbare pentru noi toţi şi cred că uneori este bine. Oamenii care vin din afara Formulei 1 au opinii diferite şi asta ne poate ajuta. A fost bine până acum şi mă aştept să facă în continuare o treabă foarte bună", a adăugat el.

Via ESPNF1

  • nzfnzfn, luni, 30.06.2014 18:30

    Multe vorbe si degeaba. Mia bine kimi s-ar duce la Mclaren.

  • ion, luni, 30.06.2014 19:35

    sper sa se vada rezultatele mult asteptate..toti sunt buni, toti lucreaza non stop, dar.... sper ca alonso nu pleaca la mizeria mclaren..

  • maxx mosley, luni, 30.06.2014 21:28

    @ion...Ba o sa plece ba tarane soferica al vostru voi si cu tot cu banca ptr ca Mattiacci asta o sa aduca un sponsor puternic din nord-america...Plecati bah din F1ca ne-am saturat de voi...

  • ss76, luni, 30.06.2014 21:45

    @maxx mosley ,,, Mai usor frate ca ti-se rupe ceva in tine ,,vino cu argumente ,cu noutati ,spune ceva ce nu se stie ,lasatil pe Alonso ca este cel mai bine cotat pilot ,,,unde ar pleca da totul ,fie ca va place sau nu Fortzaa rosaa

  • ovidiu15081982, marţi, 01.07.2014 09:22

    o sa va bata mclaren honda in 2 ani de va suna apa in cap ! alonso tractoristul o sa plece ca s-a saturat de umilinte.. el vrea titluri mondiale...e mare campion...2 sunt prea putin...pt orgoliul lui imens !

  • @ovidiu15081982, marţi, 01.07.2014 10:44

    esti neobosit iar cunoasterea ta fara limite, ne bazam pe ce ne spui tu!

  • SuperDumnezeu, marţi, 01.07.2014 12:27

    Ovidiu15081982 mersi de pont! ma si duc la pariuri sa pun un bilet..

  • ferr1, marţi, 01.07.2014 14:05

    Fara Alonso, Ferrari se batea cu Toro Rosso in clasamentul constructorilor. Sa-l pastrezi pe Raikkonen si sa renunti la Alonso, ar fi aceeasi greseala pe care a facut-o Ferrari in 2009, cand l-a tinut pe Massa si a renuntat la Raikkonen.

  • ovidiu15081982, marţi, 01.07.2014 14:54

    Ferrari sunt praf de ani de zile...au in prezent 2 piloti, fosti campioni mondiali dar f.obositi, unul de pierdut titluri iar altul de viata !!