Raikkonen anticipează rezultate mai bune în 2013
Kimi Raikkonen este încrezător că anul viitor va obţine performanţe mai bune în Formula 1, întrucât a căpătat deja experienţă la Lotus în acest sezon.
La revenirea în Formula 1 după o absenţă de două sezoane, Kimi Raikkonen a impresionat prin clasarea în puncte în 19 dintre cele 20 de curse, dar şi prin victoria din Abu Dhabi şi cele şapte podiumuri obţinute.
Finlandezul nu a putut lupta pentru titlul mondial din cauza unui debut de sezon mai puţin prolific, însă anticipează că situaţia va fi mai bună anul viitor.
"Cred că este mai uşor acum decât a fost la începutul anului, iar anul viitor ar trebui să fie şi mai uşor. Am câştigat multe puncte, dar ştim că dacă am fi început anul mai bine probabil că am fi luptat pentru titlu. Pentru anul viitor cunosc deja echipa, ştiu cum merg lucrurile şi ar trebui să avem un start mai uşor", a declarat fostul campion mondial.
Raikkonen consideră că parcursul bun din acest an se datorează şi atmosferei din cadrul echipei, întrucât Lotus a evitat implicarea în discuţii de natură politică şi s-a concentrat pe obţinerea de rezultate.
"Cred că totul se datorează întregii echipe, pentru că sunt mulţi oameni implicaţi. Este vorba despre muncă în echipă şi toată lumea a încercat să facă acelaşi lucru, să facă tot ce se poate. Atmosferă a fost bună şi asta ne ajută. Întotdeauna am spus că această echipă este un pic diferită de altele pentru care am concurat anterior. Este vorba doar despre curse şi mai puţin despre politică şi de aceea este un loc bun în care să stau", a adăugat el.
Raikkonen are deja contract cu Lotus pentru sezonul următor, însă echipa nu a anunţat încă ofiical numele coechipierului său, deşi se anticipează că Romain Grosjean va fi păstrat.
Via Autosport
Multa bafta!Anul asta a fost cel mai spectaculos pilot in curse,iar de la anul sper sa isi imbunatateasca si timpii din calificari.