Prima controversă tehnică din 2014: Ferrari vrea să renunţe la carcasa de protecţie a motorului

Publicat luni, 27.01.2014 10:56 de Daniel Popescu

Mercedes şi Renault acuză Ferrari că pune în pericol siguranţa piloţilor pentru că nu vrea să folosească o carcasă de protecţie pentru turbina motorului.

Prima sesiune de teste din această iarnă va începe marţi pe circuitul de la Jerez, însă primele controverse de natură tehnică au izbucnit deja între cei trei producători de motoare.

Potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia germană Auto Motor und Sport, Ferrari a luat decizia de a nu proteja turbina motorului printr-o carcasă de protecţie, aşa cum au procedat rivalii de la Mercedes şi Renault.

Scuderia obţine în acest mod o unitate de propulsie cu 3-4 kilograme mai uşoară, element care poate influenţa distribuţia greutăţilor în monopost şi, implicit, performanţele tehnice.

Mercedes şi Renault susţin însă că o astfel de carcasă de protecţie este necesară pentru ca în cazul în care motorul cedează să nu împrăştie componente pe circuit. Controversa va fi discutată de cei trei constructori împreună cu FIA pe parcursul acestei săptămâni. Aparent, Renault a pregătit un film demonstrativ în care va arăta ce se întâmplă în cazul în care un motor turbo explodează în timpul unei curse.

Via GMM

  • pablo256r, luni, 27.01.2014 11:07

    Motorul este oricum sub carcasa. La ce mai trebui si un "coviltir" ca sa nu decoleze turbina? Pot sa puna bine merci intarituri in jurul motorului si turbinei si cu asta basta. Nici nu am inceput inca si deja incep atacurile?

  • 123, luni, 27.01.2014 11:56

    Wow, ai proiectat un motor turbo de F1? Patetic. Taci. Si daca e sa aiba dreptate cei de la Renault si Mercedes, vreau ca lui Alonso sa ii cedeze la fiecare cursa. Asa, de amuzament.

  • mareanalx, luni, 27.01.2014 11:59

    prin aceasta fapta scuderia de la maranello ne arata ca au incredere in motorul lor, nu inteleg nemultumirea celor de la mercedes si renault, acelasi lucru l-ar putea face si ei daca ar fi sigur de motoarele proprii, oricum cred ca in aces an vom avea 100000 de contestatii

  • Ferrari, luni, 27.01.2014 12:21

    Daca Ferrari renunta la aceea carcasa inseamna ca regulamentul permite. Pam Pam. Si iar ajungem la regulament.

  • GrosJan, luni, 27.01.2014 12:34

    primele motoare turbo din F1 erau numite ceainice. Pentru ca atunci cand se spargeau (si se spargeau des, doar erau supraalimentate si nu exista experienta in directia asta) scoteau un sunet asemanator unui ceainic care rabufneste. Eu m-as astepta la ceva motoare sparte macar in prima parte a sezonului

  • popicul, luni, 27.01.2014 20:31

    din titlu inteleg ca Ferrari a avut o carcasa la motor si acum renunta la ea. Cum vine asta au incercat cu si acum vor fara ? Sa fim seriosi, daca se incepe asa nu stiu daca dupa ultima cursa vom sti cine e campionul si asta pentru ca nu au fost judecate toate contestatiile.