Presă: Toro Rosso şi Force India îşi vor schimba furnizorii de motoare în 2014

Publicat joi, 15.11.2012 10:13 de Daniel Popescu

Toro Rosso va utiliza motoare Renault începând din sezonul 2014, în timp ce Ferrari va recupera clientul pierdut prin oferirea unităţilor către Force India, potrivit presei germane.

Introducerea motoarelor V6 de 1.6 litri începând din sezonul 2014 are potenţialul de a genera schimbări şi în privinţa furnizorilor de unităţi pentru unele echipe din plutonul de mijloc.

Publicaţia germană Auto Motor und Sport susţine că Toro Rosso va profita de această schimbare de regulament pentru a renunţa la motoarele Ferrari în favoarea celor de la Renault.

Mişcarea nu reprezintă o surpriză în contextul în care Toro Rosso este deţinută de Red Bull, care utilizează motoare Renault din sezonul 2007, devenind principalul client al constructorului francez. În plus, mişcarea ar avea sens şi ca urmare a faptului că Toro Rosso ar putea utiliza cutiile de viteze, sistemul KERS şi sistemul hidraulic de la Red Bull, în exact acelaşi mod ca şi Caterham.

Ferrari ar urma însă să aibă în continuare doi parteneri în Formula 1, întrucât Force India este interesată de motoarele italienilor. Principalul motiv este unul financiar, în condiţiile în care preţurile pentru un sezon vor creşte în 2014 de la aproximativ 8 milioane de euro la 15-20 de milioane de euro.

În cazul în care informaţiile vor fi confirmate, Mercedes ar urma să piardă unul dintre clienţi, însă ar putea recupera teren prin oferirea de unităţi către Marussia sau HRT. În prezent, cele două echipe utilizează motoare Cosworth, însă nu este exclus ca britanicii să se retragă din Formula 1 la finalul sezonului 2013.

Via GMM

  • atm, sâmbătă, 17.11.2012 13:52

    ...ceea ce inseamna ca vom ramane doar cu 3 furnizori de motoare incepand din 2014...nasol, eu unul sunt pentru diversitate. ce-i drept sa dezvolti un motor cere bani, nu gluma, dar totusi cand s-a facut trecerea de la V10 la V8 parca nu au disparut toti asa, in ceata... in 2006 erau ca producatori de motoare urmatorii: Mercedes, Renault, Ferrari, BMW, Honda, Toyota, Cossworth. 7 variante. Acuma, sa ramanem cu doar 3....hmmm...