Presă: Ron Dennis a pierdut drepturile de vot în consiliul McLaren Group
Ron Dennis, britanicul care a condus ani de zile echipa de Formula 1 McLaren, şi-a pierdut drepturile de vot în consiliul de administraţie al McLaren Group, potrivit presei germane.
Ron Dennis traversează o perioadă dificilă în cadrul McLaren Group, compania care deţine, printre altele, şi echipa de Formula 1 cu acelaşi nume.
După ce a renunţat la postul de şef al echipei în favoarea lui Martin Whitmarsh, britanicul a ajuns preşedinte al McLaren Group, însă publicaţia Auto Motor und Sport susţine că acesta şi-a pierdut recent dreptul de vot în consiliul de administraţie.
Sursa citată afirmă că Dennis a fost retrogradat în funcţia de membru fără rol de execuţie în cadrul consiliului, întrucât deţine încă 25% din acţiunile grupului. Decizia ar fi fost luată de fondul de investiţii Mumtalakat Holding Company din Bahrain, care deţine 50% din McLaren Group, ca reacţie la pierderile financiare înregistrate de McLaren Automotive, divizia de maşini de performanţă a grupului.
"În locul celor 3500 de unităţi planificate, numai jumătate au fost vândute. Băieţii din Bahrain văd cum banii lor dispar fără să se mai întoarcă vreodată", a precizat publicaţia germană.
Auto Motor und Sport estimează că Mumtalakat Holding Company a pierdut "sute de milioane de dolari" din cauza rezultatelor financiare modeste ale McLaren Automotive.
UPDATE: McLaren a negat speculatiile.
Via Motorsport