Presă: Lotus are datorii de 120 de milioane de euro
Lotus se confruntă cu grave probleme financiare şi a acumulat deja datorii de peste 120 de milioane de euro, în timp ce contractul de sponsorizare cu Infinity Racing nu a intrat încă în vigoare.
Presa internaţională a publicat la începutul acestei săptămâni noi informaţii îngrijorătoare cu privire la situaţia financiară a celor de la Lotus.
Chiar dacă luptă pentru titlul mondial cu Kimi Raikkonen, britanicii se confruntă cu datorii de peste 120 de milioane de euro, potrivit publicaţiei germane Motorsport Total.
Lotus a refuzat să comenteze aceste informaţii, însă acestea par să fie confirmate indirect şi de oficialii echipei, după ce directorul operaţiunilor de cursă Alan Permane a dezvăluit că nu există niciun alt update major pentru a doua jumătate a sezonului.
Chiar dacă echipele încep să pună tot mai mult accentul pe dezvoltarea monoposturilor de anul viitor, decizia celor de la Lotus are cel mai probabil o justificare financiară în condiţiile în care Raikkonen este încă implicat în lupta pentru titlul mondial.
Potrivit sursei citate, echipa a trecut printr-o situaţie financiară gravă şi în luna octombrie a anului trecut, când a fost salvată de banii primiţi de la Bernie Ecclestone pentru drepturile TV. Între timp, proprietarul Genii Capital a vândut 35% din acţiuni unui consorţiu misterios numit Infinity Racing, însă echipa a confirmat ulterior că tranzacţia nu este încă finalizată.
"Vom reorganiza procesul financiar al echipei. Ne aşteptăm la o investiţie financiară majoră care face parte din planurile de viitor ale echipei. Ar putea fi ceva întârzieri, dar acestea vor fi remediate în câteva zile", a precizat şeful Eric Boullier.
Via Motorsport Total
Mare minune daca Kimi mai ramane la Lotus si la anul.