Pirelli: "Nu merităm să fim criticaţi pentru pneuri"

Publicat marţi, 23.07.2013 11:34 de Daniel Popescu

Pirelli susţine că o mare parte din criticile aduse pneurilor în acest sezon sunt nejustificate.

Pirelli a lansat o nouă serie de critici cu privire la modul în care echipele şi presa internaţională au abordat numeroasele controverse cu privire la pneurile furnizate în acest sezon.

Paul Hembery, directorul departamentului de motorsport al companiei, sugerează că unele echipe au încercat să-şi ascundă propriile probleme prin criticarea nejustificată a pneurilor, lucru care în opinia sa este inacceptabil.

"Simţim că o mare parte din comentariile făcute în acest sezon sunt nejustificate şi asta a făcut ca mulţi oameni (n.r - din cadrul Pirelli) să fie nemulţumiţi. Oamenii s-au folosit de numele nostru pentru propriul avantaj şi asta este inacceptabil. Dar în prezent oricine poate spune orice în Formula 1, oamenii nu privesc imaginea de ansamblu şi există prea multe interese personale", a declarat britanicul în cadrul unui interviu acordat publicaţiei ESPNF1.

Hembery crede că această atitudine a echipelor poate avea efecte negative inclusiv asupra participării Pirelli în Formula 1. El a reiterat faptul că Formula 1 nu este o afacere esenţială pentru compania italiană şi că este implicată în numeroase alte competiţii sportive. În plus, el sugerează că alţi producători de pneuri vor fi reticenţi să furnizeze cauciucuri în Formula 1 de teamă să nu primească acelaşi tratament.

"Oamenii trebuie să se uite cu mare atenţie la asta pentru că pot exista mulţi oameni care se uită la modul în care noi am fost trataţi şi se gândesc că nu vor asta, nu vor să se imagineze în această situaţie. Aşa că trebuie să fie atenţi, suntem o companie mare şi vrem să rămânem în Formula 1 şi încercăm să facem cea mai bună treabă. În alte formule am fost implicaţi în sporturile cu motor de 110 ani, asta înseamnă mai mult decât orice echipă de Formula 1, şi probabil vom fi în motorsport pentru alţi 100 de ani", a adăugat el.

Via ESPNF1

  • Soxy, marţi, 23.07.2013 11:57

    deja e tot una imaginea marcii a suferit acest lucru nu o mai intorc nicicum ... doar dc raman in F1 si restul sezonului si sezonul 2014 va fi o Campania foarte agresiva si pozitiva de PRO Pirelli

  • laurentiu0250, marţi, 23.07.2013 13:57

    Cam au dreptate,nu au facut decat ceea ce s-a cerut,adica s-au prostit la cererea FIA (si/sau a echipelor), si au creat compozitiile astea pentru "spectacol"....

  • @laurentiu0250, marţi, 23.07.2013 21:07

    Foarte bine punctat. Intr-un fel au fost fortati sa faca astfel de pneuri. Ganditiva acum 3,4 sezoane cat de plictisitoare au fost majoritatea curselor.

  • JugaruGabi, marţi, 23.07.2013 23:08

    N-au facut nimic pentru spectacol...au facut pentru bani, laurentiule. Uzura mai mare, schimb mai rapid de pneuri (sanchi, spectacol), achizitii mai groase de pneuri... Nu cred ca Pirelli da bani din buzunare sa participe in F1.