Pirelli exclude modificarea pneurilor pentru reducerea numărului de pitstopuri
Pirelli a anunţat că nu va modifica pneurile în acest sezon cu scopul de a reduce numărul opririlor la boxe, întrucât are nevoie de acordul tuturor echipelor.
Pirelli va furniza în antrenamentele de vineri de la Montreal câte două seturi de pneuri hard pentru puntea spate de compoziţie nouă pentru fiecare echipă pentru a elimina problemele de delaminare din ultima perioadă, obiectivul fiind intrducerea permanentă a acestora de la Silverstone.
Paul Hembery, directorul de motorsport al Pirelli, susţine că numai 14 dintre cele peste 12.000 de pneuri furnizate în acest an au avut astfel de probleme şi este încrezător că delaminarile nu se vor repeta.
"Este o problemă pentru interesul general al acestui sport şi ştim că trebuie să schimbăm. Am muncit, am testat şi am creat acest tip de defect prin tăierea artificială pneurilor. Asta ne-a permis să avem o soluţie care de fapt este foarte apropiată de cea folosită în trecut. Într-un fel este aceeaşi 'bandă' folosită de toate echipele până anul trecut şi suntem încrezători că asta oferă o soluţie la delaminare", a explicat el.
În schimb, Hembery a exclus varianta de a introduce noi modificări la pneuri cu scopul de a reduce numărul opririlor la boxe, întrucât nu crede că poate avea parte de sprijinul unanim al celor 11 echipe.
"În mod ideal am vrea să schimbăm compoziţia hard pentru a avea mai multe garanţii că vom avea mai puţin de trei opriri la boxe. Dar trebuie să înţelegeţi că o astfel de schimbare necesită acordul tuturor celor 11 echipe. Nu putem face asta izolat şi există motive pentru asta. Echipele au abordări diferite asupra designului, aşa că unele nu vor să fie penalizate de o schimbare în timpul sezonului care le poate afecta nivelul de performanţă", a mai precizat el.
Via SkySports
Le-a trebuit o chemare in instanta ca sa renunte la aceste schimbari, altfel acceptau cas$$$-ul de la Merc si Rbr si le modificau anvelopele.