Pirelli anticipează câte două-trei opriri la boxe în primele patru curse
Pirelli a anunţat tipurile de pneuri pe care le va furniza în primele patru Mari Premii ale sezonului, atunci când anticipează că fiecare pilot va efectua câte două-trei opriri pe cursă.
La finalul ultimei sesiuni de teste din Bahrain, Pirelli a dezvăluit tipurile de pneuri pe care le va furniza în primele patru Mari Premii ale sezonului.
Spre deosebire de anul trecut, producătorul italian a optat pentru pneuri apropiate din punct de vedere al compoziţiilor, ca urmare a faptului că diferenţele dintre două compoziţii s-au mărit.
Astfel, piloţii vor avea la dispoziţie pneuri de compoziţie medium şi soft în Australia, Bahrain şi China, în timp ce cauciucurile hard şi medium vor fi disponibile în Malaysia.
Producătorul italian anticipează că piloţii vor efectua două sau chiar trei opriri pe cursă în debutul sezonului, element care va contribui la creşterea spectacolului. Această concluzie vine în ciuda faptului că pneurile sunt mai durabile decât cele folosite în sezonul precedent, potrivit directorului de motorsport al companiei, Paul Hembery.
"Concluzia pe care o putem trage până acum este că pneurile din 2014 sunt mai consistente şi se degradează mai puţin decât pneurile precedente fără să compromită performanţa. În plus, ne-am îndeplinit un alt obiectiv, şi anume reducerea numărului de bucăţi de pneu de pe circuit", a precizat britanicul într-un comunicat de presă.
Pe de altă parte, presa internaţională susţine că Pirelli va deveni sponsorul oficial al curselor din Spania şi Ungaria, însă informaţia nu a fost confirmată oficial.
Via Pirelli, GMM