Piloţii vor avea o singură zonă de depăşire DRS la Monaco
Piloţii vor avea la dispoziţie o singură zonă de depăşire DRS pe circuitul de la Monaco, situată chiar pe linia de start-sosire.
FIA a implementat câte două zone de depăşire DRS în fiecare dintre cele cinci curse din debutul acestui sezon, însă situaţia se va schimba în Marele Premiu al statului Monaco.
Din cauza configuraţiei circuitului, forul mondial a stabilit o singură zonă de depăşire DRS, care va începe de la ieşirea din virajul 19 şi va continua pe tot parcursul iniei de start-sosire. În schimb, punctul de detecţie pentru diferenţa de o secundă dintre doi piloţi a fost amplasat la intrarea în virajul 16.
La introducerea sistemului DRS în Formula 1, tehnologia a fost interzisă în celebrul tunel din a doua parte a circuitului. Chiar dacă se pot atinge viteze mari în acea porţiune de circuit, piloţii au solicitat interzicerea tehnologiei din motive de siguranţă.
Via AutoHebdo
Scuze ca va intreb: nu cumva acum fanii F1 ce-si cumpara bilete aleg mai mult pe cele din zonele cu DRS? Si banuiesc ca biletele pentru acele louri sunt si la un pret mai mare tinand cont ca pretul variaza extrem de mult in fctie de interesul cumparatorului. Of, dar parca pe vremuri nu era asa... imi aduc aminte cum stand in fata tv-ului in aproape orice portiune de circuit ma asteptam la o incercare sau reusita de a depasi, pe cand azi ma intreb daca n-ar fi mai bine ca televiziunea sa-si indrepte camerele video numai in zona cu DRS iar restul de 2-3 camere ramase sa filmeze celelalte zone doar in cazul unui acrosaj, pene sau iesiri in decor. Se prapadeste de tot concurenta si farmecul acestui sport...