Peugeot 208 T16 a încheiat primele teste pe şosea înainte de Pikes Peak

Publicat joi, 30.05.2013 18:34 de Sebastian Toma

Sebastien Loeb a testat noul Peugeot 208 T16 pe drumurile publice. Constructorul francez a dus echipa la Mont Ventoux, pe un traseu virajat din munţi, pentru a-i urmări reacţiile pe un drum public înainte de Pikes Peak.

Peugeot a testat noul 208 T16 pe drumurile publice înainte de cursa de la Pikes Peak. Testul a fost derulat pe Mont Ventoux, în sudul Franţei, iar modelul a fost condus de Sebastien Loeb, multiplu campion mondial WRC. Echipa Peugeot Sport a blocat temporar drumul şi i-a dat lui Loeb mână liberă pe traseul virajat, în vederea încercării limitelor modelului pe un traseu cu asfalt similar cu cel găsit la Pikes Peak şi condiţii atmosferice similare.

Principala diferenţă între Pikes Peak şi Mont Ventoux este nivelul maxim al altitudinii, Pikes Peak atingând 4.301 metri la cel mai înalt punct al traseului, pe când Mont Ventoux are 1.909 metri la cel mai înalt punct al traseului.

"Nu mă mai impresionează puterea, m-am obişnuit deja. Mă surprinde viteza la care îţi ”apar” virajele în faţă, diferită de senzaţia de pe circuit la aceeaşi viteză. Pe circuit, avem mereu o plăcuţă care îţi arată că mai ai 100 de metri până la viraj. Aici, te poţi trezi în treapta a cincea sau a şasea şi vei fi nevoit să frânezi, că vezi că ai muntele în faţă", explică Sebastien Loeb, deţinătorul a nouă titluri de campion mondial de raliu.

Echipa Peugeot Sport va ajunge la Pikes Peak luna viitoare pentru a calibra şi pregăti modelul pentru marea cursă de viteză în coastă. Testele vor începe pe 8 iunie, iar cursa este programată pe 30 iunie. Spre deosebire de anii trecuţi, traseul de la Pikes Peak este asfaltat integral, ceea ce schimbă dramatic datele problemei în materie de alegeri de anvelope, viteză medie şi timpi, dar nu face competiţia cu mult mai uşoară.

Via Carscoop | Peugeot

  • Hadouken, joi, 30.05.2013 18:55

    Side by side cu Peugeot-ul lui Ari Vatanen... frumos. Sper sa faca un film cu urcarea in genul celui din ´88.

  • Paul, joi, 30.05.2013 22:02

    ce neinteresante mi se par aceste intreceri...cu ce ma ajuta pe mn , soferul de rand aceste masini modificate in asa halll..nu isi aduc contributia cu nimic in afara de F1 ... asa ca au o valoare egala cu 0 masinile rachete la curse si melci blanzi in variantele cele mai "rele" de serie cum e cazul lui 208

  • gelu, vineri, 31.05.2013 10:23

    @Paul...te-a intrebat pe tine cineva de ce te joci cu putza'n nisip?

  • xxx, vineri, 31.05.2013 15:18

    sa-i dea o bicicleta daca nu-l impresioneaza puterea

  • trunksdfk, joi, 06.06.2013 20:43

    @paul - metre, matale sigur ai un logan tinut in ploaie ca sa se tuneze cand tuna. daca ti se par neinteresante, de ce te-ai uita? mie mi se pare neinteresant "happy hour" si sa ma bata mama daca ma uit, prefer sa ascult HBO @xxx - campionule de wrc