Performanţele lui Hamilton, afectate de două crăpături în şasiu
Lewis Hamilton va utiliza un nou şasiu în ultimele două curse ale sezonului, după ce Mercedes a identificat două crăpături care ar fi contribuit la rezultatele modeste ale britanicului din ultimul timp.
Mercedes a efectuat o amplă analiză a monopostului lui Lewis Hamilton pentru a identifica o potenţială cauza pentru rezultatele mediocre înregistrate de acesta pe parcursul ultimelor curse.
Britanicul a obţinut cel mult locul cinci în ultimele şase curse şi, în special în cursa precedentă din Abu Dhabi, a acuzat o manevrabilitate precară a monopostului. În urma analizei, Mercedes a identificat două crăpături în şasiu care ar putea explica aceste probleme, însă echipa nu ştie exact cum au apărut acestea. Una dintre ipoteze este ca şasiul s-a determinat când Hamilton a abordat agresiv bordurile de pe circuitul Yas Marină din Abu Dhabi.
"Ne-am uitat foarte bine la monopost şi am aflat că şasiul a fost deteriorat semnificativ, mai mult decât credeam iniţial. Ştiam că a avut câteva excursii pe borduri, dar când ne-am uitat problemele erau destul de semnificative, poate la nivelul la care au afectat manevrabilitatea", a declarat şeful Ross Brawn.
Prin urmare, Mercedes i-a oferit un nou şasiu lui Hamilton pentru ultimele două curse din acest sezon, în speranţa că va reveni la forma obişnuită.
"Am pus un nou şasiu în monopost şi vom aborda acest weekend cu un nou sasiu, pentru că vrem să eliminăm orice dubiu. Cu siguranţă au existat câteva lucruri ciudate între cele două monoposturi la Abu Dhabi", a adăugat el.
Via Autosport
Vrajeala de doi bani. Hamilton nu ne mai pacaleste. Este un pilot mediocru, care nu stie sa se comporte cu masina. Este genul de pilot care da in masina in dusmanie si cam atat. Sa fii agresiv nu inseamna ca esti pilot bun. Un pilot adevarat reuseste sa faca cele mai bune compromisuri, intre a alege un anume stil de condus si a proteja toate componentele monopostului inclusiv pneurile si a termina cursa in fata. Pentru mine Ham Ham nu este altceva decat un simplu latrat.