Perez, încrezător că va semna în curând noul contract cu Force India

Publicat miercuri, 22.10.2014 09:36 de Daniel Popescu

Sergio Perez şi-a exprimat speranţa că săptămâna viitoare va semna un nou contract cu Force India, după ce coechipierul său Nico Hulkenberg şi-a prelungit acordul pentru anul viitor.

Force India a anunţat marţi prelungirea contractului lui Nico Hulkenberg pentru sezonul 2015, însă nu a menţionat nimic despre viitorul coechipierului său, Sergio Perez.

Echipa are opţiune de prelungire pentru încă n sezon, iar mexicanul este încrezător că aceasta va fi activată în cursul săptămânii viitoare. De altfel, prioritatea lui Perez este să ajungă la un nou acord cu actuala sa echipă.

"Vreau să-mi închei situaţia. Ne apropiem de finalul anului şi cred că în următoarea săptămână sau ceva de genul acesta se va clarifica viitorul meu. Prioritatea mea este să obţin o nouă înţelegere. Singura oportunitate pe care am avut-o să mă integrez la o echipă a fost Sauber în 2012 şi vreau să fac acelaşi lucru şi aici", a declarat el, referindu-se că ulterior a concurat pentru McLaren un singur sezon.

Dacă va rămâne la Force India, Perez ar avea avantajul că ştie deja echipa, însă va fi oricum nevoit să lucreze cu un nou inginer de curse, întrucât Gianpiero Lambiase va colabora de anul viitor cu Red Bull Racing. Mexicanul admite că situaţia nu este una plăcută, însă crede că se va adapta rapid.

"Am făcut progrese foarte bune cu echipa, dar anul viitor voi pierde inginerul de curse. Întotdeauna este un şoc să pierzi un inginer cu care ai construit o relaţie, dar cred că am suficientă experienţă pentru a lucra cu oricine. Am informaţii bune despre ce se întâmplă, cum lucrează echipa, iar aceste lucru mă vor ajuta să fiu mai puternic anul viitor", a adăugat el.

Via SkySports

  • Seby, miercuri, 22.10.2014 10:51

    Am devenit ingrijorat. http://www.motorsportitalia.net/as-lancia-lallarme-nessun-miglioramento-f14t-ferrari-666-per-2015/ AS lancia l’allarme: nessun miglioramento tra la F14T e la Ferrari 666 per il 2015 L’arrivo di Sebastian Vettel in Ferrari potrebbe non migliorare l’attuale situazione tecnica della Scuderia del Cavallino. Autosprint, infatti, nel nuovo numero di questa settimana ha chiarito che la 666, il nome del progetto che riguarda la futura Ferrari 2015, non ha dato i risultati sperati nei primi test in galleria del vento. Le simulazioni al CFD hanno messo in evidenza un decifit abbastanza importante di punti carico, complessivamente addirittura più bassi della stessa F14T. Ricordiamo che la 666 presenterà un cofano motore molto piu largo e uno schema sospensivo anteriore pushrod. Non è ancora chiara invece la situazione per quello che riguarda la power unit. Ne sapremo certamente di più nelle prossime settimane.

  • Mclaren_Mircea_1984, miercuri, 22.10.2014 16:58

    @Seby Mi-ai inseninat ziua :)