Patru piloţi, despărţiţi de 0.041 secunde: Vettel a riscat şi a câştigat
Sebastian Vettel spune că şi-a asumat riscuri pentru a putea termina pe locul trei în calificările de la Montreal, după ce i-a devansat pe Valtteri Bottas, Felipe Massa şi Daniel Ricciardo cu numai 0.041 secunde.
În timp ce Nico Rosberg şi Lewis Hamilton au luptat singuri pentru pole position, Red Bull Racing şi Williams au avut propria confruntare pentru locul trei pe grila de start.
Victoria i-a revenit lui Sebastian Vettel, care a fost însă cu numai două miimi de secundă mai rapid decât Valtteri Bottas, în timp ce coechipierul său Daniel Ricciardo s-a plasat pe locul şase la numai 0.041 secunde de german. Cvadruplul campion mondial spune că performanţa a fost posibilă pentru că şi-a asumat riscuri în ultimul tur rapid.
"Startul ultimului tur nu a fost grozav, nu am avut un prim sector bun, dar mi-am asumat mai multe riscuri şi a funcţionat. În sectorul doi am fost mai rapid, am găsit o traiectorie mai bună şi am rămas pe ea până la final", a declarat el.
În condiţiile în care cei de la Williams păreau favoriţi să-şi adjudece integral a doua linie a grilei, Bottas a admis că este dezamăgit, însă susţine că traficul l-a împiedicat să fie mai rapid. "În ultimul tur am avut mai mult trafic şi ne-am chinuit un pic cu încălzirea pneurilor de pe puntea faţă. Nu am putut merge în ritmul în care am vrut, aşa că pneurile faţă nu au fost pregătite pentru un tur rapid", a precizat el.
În schimb, Felipe Massa spune că frânele monopostului Williams au fost prea reci şi explică în acest fel doar locul cinci obţinut pe grila. "Am avut o temperatură bună în frâne până la prima ieşire în Q2, dar la ultimele trei ieşiri frânele faţă de pe partea stânga au fost prea reci, aşa că am pierdut timp", a afirmat el.
Cel mai afectat a fost însă Ricciardo, care a admis că este frustrat de locul şase, mai ales că o singură zecime de secundă l-ar fi propulsat pe locul trei. "Este frustrant când există o diferenţă atât de mică între mai mulţi piloţi şi tu eşti la coadă. Am făcut câteva greşeli şi am plătit preţul", a spus el.
Fanii Formulei 1 nu au întârziat să realizeze o grafică elocventă a diferenţei dintre cei patru piloţi în calificări. Astfel, potrivit unei imagini postate pe site-ul de sharing Imgur, diferenţa dintre Vettel şi Ricciardo la finalul unui tur de circuit a fost echivalentul a numai 3.416 metri.
Via Red Bull, Williams, Imgur