Newey: "Red Bull are cel mai mult de pierdut din cauza noului regulament tehnic"

Publicat vineri, 03.01.2014 10:18 de Daniel Popescu

Adrian Newey susţine că Red Bull Racing va fi echipa care va avea cel mai mult de suferit în urma schimbării radicale a regulamentului tehnic.

Opiniile cu privire la performanţele pe care echipele le vor obţine în sezonul 2014 cu noul regulament tehnic sunt în mare parte contradictorii. Unii ingineri consideră că echipele sprijinite direct de constructorii din competiţie vor avea un avantaj major, în timp ce alţii speră ca noul regulament să permită echipelor mici să progreseze rapid într-un interval scurt de timp.

Adrian Newey, directorul tehnic al Red Bull Racing, se limitează să anticipeze că echipa sa va fi cea mai puternic afectată, în special din cauza noului regulament pentru sistemul de evacuare, care nu va mai permite obţinerea unui avantaj aerodinamic cu ajutorul gazelor de eşapament.

"Nu există aproape niciun efect din partea evacuării şi nu rămâne nimic de câştigat, pentru că unitatea de propulsie absoarbe o mare parte din energie (n.r - pentru a fi transformată în energie electrică). Probabil că am făcut o treabă mai bună decât rivalii noştri în utilizarea poziţiei sistemului de evacuare, aşa că din păcate vom pierde cel mai mult", a precizat el citat de publicaţia ESPNF1.

Chiar dacă toate echipele vorbesc despre provocările aduse de noile motoare turbo V6 de 1.6 litri, Newey afirmă că reducerea lăţimii aripii faţă cu 10 cm va genera cele mai mult bătăi de cap.

"Cred că marea problemă în acest an va fi îngustarea aripii faţă, care reprezintă o schimbare majoră. 100 mm nu sună foarte mult, dar este o schimbare mare pentru că plăcuţele exterioare ale aripii vor sta acum în faţa pneului de pe puntea faţă, iar recuperarea avantajului aerodinamic va fi una dintre marile provocări", a adăugat el.

Via ESPNF1

  • Gigi, vineri, 03.01.2014 10:39

    Si iar ii vezi cu 2 sec mai rapizi pe tur...

  • @gigi, vineri, 03.01.2014 11:31

    Doar daca FIA le canta din nou in struna.

  • unul, vineri, 03.01.2014 12:16

    Nu te necaji mister Newey, se rezolva cu FIA tu sa ai temele facute din timp pentru regulamentul alternativ ;)

  • gicu, vineri, 03.01.2014 12:53

    d'aia se si modifica regulamente. Ca sa distruga suprematia unei echipe prea dominante. Au facut asta si cu Ferrari nu prea demult.

  • ferr1, vineri, 03.01.2014 21:12

    Lasa ca la mijlocul campionatului se schimba iar regulamentul... Aaaa, sau daca aveti probleme cu vreun titlu, Grosjean e baiat dragut si va ajuta. Numai sa-i stabiliti bine tinta.

  • Singaporezul, sâmbătă, 04.01.2014 17:01

    Viata e frumoasa!Pentru unii...

  • Nepoate, sâmbătă, 04.01.2014 22:38

    Din cate stiu Ferrari are drept de veto la orice modificari se aduc in Formula 1, deci hai sa nu mai cautam acul in carul cu fan. RBR au castigat in ultimii 4 ani pentru ca au fost cei mai buni. Nu cred ca Ferrari ar permite vreodata sa se schimbe regulamentele in favoarea RBR. Cei care afirma asta, habar nu au ce spun.

  • daci76, duminică, 05.01.2014 12:31

    Din pacate pt spectacol,tot dozatoarele vor domina si sezonul 2014.

  • daci76, duminică, 05.01.2014 12:42

    Si Bernie sa ne mai lase,sa plece din f1 ca ne omoara cu ideiile lui tampite gen 3 monoposturi la o echipa si puncte duble in ultima cursa.Din pacate f1 nu prea a fost si nici nu va fi o competitie corecta,tot timpul au fost si vor fi echipe si piloti avantajati.Asta e,nu ne place nu ne uitam.Ce sa mai vb daca piloti ca Hulkenberg sau Perez au asteptat pana in ultima clipa sa isi gaseasca echipa iar geniul Van der garde avea deja contract?Un pilot ca Timo Glock nu are loc in f1 dar vine un Kartikhain sau mai rau un Chandok si alearga in ritmul masinilor din cupa Porsche....nasol fratilor nasol.

  • Unchesu', duminică, 05.01.2014 13:43

    Nepoate, una e pe hartie la vedere si alta dupa usile inchise. Veto-ul Ferrari nu se poate aplica oricand si in orice context. Citeste regulamentul. Dupa usi insa stau dozele de energizant....De 4 ani.

  • Gigi, luni, 06.01.2014 10:07

    Sunt 150 mm nu 100. Aripa fata se ingusteaza de la 180 mm la 165 mm.

  • Thor, luni, 06.01.2014 10:27

    Are dreptate Newey, in sensul din avansul de peste 1 sec pe care l-au avut in 2013 vor pierde in dauna concurentei. Nu stiu cat, posibil sa ramana tot in frunte cu un minim avans, asta pe hartie. Fiabilitatea va fi un element cheie.

  • popicul, luni, 06.01.2014 17:14

    Newy simte ca e gata epoca difuzoarelor suflate. FIA a raspuns cumva protestului lui Montezemollo care se plangea ca monoposturile din 1012 si implicit 2013 sunt mai mult avioane dacat automobile. Ferrari a fost unul dintre cei mai vehementi critici ai ponderii prea mari a aerodinamicii. Si ca in multe alte situatii apare un alt beneficiar, in cazul de fata Mercedes, care poate ca va profita cel mai mult. Eu suspectez ca Mercedes nu va tine comt de limitarile de buget sau de programul de teste si va face tot ce pot sa iasa in fata. 2013 ne-a aratat ca la ei scrupulele sunt inexistente si de asemenea ca FIA se cam teme sa-i taxeze prea aspru.