Motoarele Mercedes, cauza degradării rapide a pneurilor
Puterea mai mare a motoroarelor Mercedes are ca efect o degradare mai rapidă a pneurilor folosite de cele trei echipe care utilizează aceste unităţi: Mercedes, McLaren şi Force India.
Mercedes a identificat motivele pentru care a înregistrat numeroase probleme cu gestionarea pneurilor în prima parte a sezonului 2012.
Potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia Auto Motor und Sport, inginerii constructorului german au ajuns la concluzia că pneurile Pirelli utilizate de echipa de uzină, dar şi de McLaren şi Force India, se degradează într-un ritm mai alert decât în cazul celorlalte echipe din cauza faptului că motoarele Mercedes au o putere mai mare decât cele oferite de Renault şi Ferrari.
Sursa citată susţine că Mercedes lucrează la o soluţie pentru această problemă, care vizează în primul rând modificarea setărilor motorului.
Ross Brawn, şeful Mercedes, a admis recent că specificaţiile motoarelor joacă un rol important în ecuaţia gestionarii pneurilor. "Caracteristicile motoarelor au o influenţă majoră asupra degradării pneurilor", a explicat britanicul.
Anterior, problema generată de motoarele Mercedes a fost evidenţiată şi de Lewis Hamilton, care se arăta intrigat de faptul că Lotus, Red Bull şi Ferrari, celelalte trei echipe care luptă pentru victorii cu McLaren, reuşesc să gestioneze mai bine cauciucurile. "Lotus, Red Bull şi Ferrari pot face că pneurile să reziste mai mult decât putem noi", a precizat fostul campion mondial.
Via GMM
Pai de aia ma uit la F1, sa vad masini cu motoare mai slabe care merg incet, batraneste, la consum si la protectia pneurilor.