Mercedes şi Force India se alătură testelor de la Magny-Cours
Reprezentaţii circuitului de la Magny Cours au anunţat oficial că Ferrari, Mercedes şi Force India vor efectua testul pentru tineri piloţi în perioada 11-13 septembrie.
Ferrari a anunţat în cursul zilei de joi că a decis să efectueze sesiunea de teste destinată tinerilor piloţi la Magny Cours, iar informaţia a fost confirmat vineri dimineaţă şi de reprezentaţii circuitului care a găzduit Marele Premiu al Franţei până în 2008.
Serge Saulnier, preşedintele consiliului de administraţie, a dezvăluit că la teste vor participa inclusiv Mercedes şi Force India, iar echipele vor fi prezente pe circuit în perioada 11-13 septembrie, în săptămâna imediat următoare Marelui Premiu al Italiei.
"Sunt încântat să confirm că monoposturile de Formula 1 vor reveni luna viitoare pe circuitul de la Magny Cours. Am muncit fără încetare pentru a îmbunătăţi circuitul, care tocmai a fost omologat la standardele Formulei 1 pentru încă patru ani, şi sunt sigur că piloţii şi echipele vor aprecia munca pe care am depus-o", a precizat el într-un comunicat de presă.
Williams, Marussia şi HRT au efectuat deja sesiunea de teste pentru tineri piloţi la Silverstone, în timp ce Red Bull, Toro Rosso şi McLaren au decis să testeze pe circuitul de la Abu Dhabi în luna noiembrie. Sauber, Lotus şi Caterham sunt singurele echipe care nu au decis încă unde vor efectua aceasta sesiune de evaluare.
Pe de altă parte, Magny Cours speră ca sesiunea de teste din luna septembrie să ajute circuitul să revină în calendarul Formulei 1 ca gazdă pentru Marele Premiu al Franţei, după ce intenţiile similare pentru circuitul de la Paul Ricard au intrat într-un con de umbră. Principala nemulţumire a lui Ecclestone cu privire la Magny Cours a fost accesul dificil la circuit şi absenţa unităţilor de cazare, însă recent a fost inaugurată o nouă autostradă care leagă circuitul de Paris.
"Testele reprezintă un pas extrem de important, pentru că avem în vedere revenirea curselor de Formula 1 pe circuitul nostru. Magny Cours candidează pentru găzduirea unui viitor Mare Premiu al Franţei şi ar fi fantastic să demonstrăm calibrul personalului de Formula 1 pe care îl deţinem", a mai precizat Saulnier.
Magny Cours a găzduit Marele Premiu al Franţei între 1991 şi 2008 înainte ca Federaţia Franceză de Motorsport să anuleze eveniment în 2009 din motive financiare.
Via SkySports