Mercedes: "Schumacher nu şi-a îndeplinit obiectivele pentru prelungirea contractului"
Dieter Zetsche, CEO-ul Daimler, a dezvăluit că Mercedes nu i-a prelungit contractul lui Michael Schumacher pentru că acesta nu şi-a îndeplinit obiectivele de performanţă stipulate în contract.
Mercedes a anunţat vineri că a semnat un contract pe trei ani cu Lewis Hamilton, renunţând astfel la serviciile lui Michael Schumacher.
Şeful Ross Brawn a afirmat că decizia de a-l angaja pe actualul pilot McLaren a venit pe fondul indeciziei lui Schumacher cu privire la planurile pentru anul viitor, însă Dieter Zetsche, CEO-ul Daimler, compania-mamă a celor de la Mercedes, afirmă că un alt motiv este lipsa de performanţe din ultimii trei ani.
"Am avut o perioadă bună cu Schumacher, dar nu ne-am atins obiectivele pe care singuri ni le-am stabilit. Aceasta a fost o cerinţă pentru prelungirea contractului", a declarat el pentru publicaţia germană Welt.
Anterior, presa internaţională a speculat că Schumacher avea opţiune de prelungire unilaterală a contractului, însă Sabine Kehm, managerul său, a dezvăluit că aceasta a expirat în luna iunie. În plus, ea a confirmat că a purtat o serie de discuţii cu oficialii Sauber, însă a minimalizat importanta acestora.
"Dacă ar fi vrut, Schumacher ar fi putut semna pentru 2013 în această vară. Este adevărat că am fost în motorhome-ul Sauber. Îi ştiu (n.r - pe Peter Sauber şi Monisha Kaltenborn) de ani de zile. Dar asta nu înseamnă nimic mai mult decât că sunt regulat acolo", a precizat ea.
La rândul său, Brawn afirmă că Schumacher va decide doar peste câteva luni dacă va accepta provocarea inedită de a pilota pentru Sauber şi susţine că Mercedes îi pregăteşte deja un rol de conducere în cadrul echipei.
"Cred că Schumacher se va gândi câteva luni înainte de a decide ce va face în viitor. Michael este indecis de mai mult timp. Pe măsură ce Schumacher contempla ce trebuie să facă, oportunitatea de a-l avea pe Hamilton în echipa a crescut gradual până când am ajuns la o concluzie. Schumacher se bucură pentru echipă şi are oportunităţi în echipă pentru a fi implicat la Mercedes într-un fel sau altul, iar el este interesat în special de dezvoltarea maşinilor de performanţă", a precizat britanicul pentru agenţia de presă Reuters.
Via Motorsport, Reuters
este adevarat ca Schumacher nu a avut rezultatele asteptate, dar eu personal consider ca nu a avut materialul de concurs necesar, Mercedes l-a inlaturat pe acest campion intr-un mod nu foarte fair-play.