Mercedes explică regresul din Germania prin interzicerea inversării pneurilor
Ross Brawn susţine că imposibilitatea de a inversa pneurile de pe partea stângă cu cele de pe dreapta a determinat Mercedes să aibă din nou probleme cu încălzirea cauciucurilor la Nurburgring.
Mercedes a obţinut două victorii la Monaco şi Silverstone într-un interval de numai trei curse la scurt timp după efectuarea unui test cu pneuri Pirelli, element care a condus la ipoteza că germanii au remediat problemele cu supraîncălzirea pneurilor din prima parte a anului.
Acestea au apărut însă din nou la Nurburgring, acolo unde
Lewis Hamilton a terminat doar pe locul cinci după ce a plecat din pole position, în timp ce Nico Rosberg a obţinut doar un loc nouă.Ross Brawn, şeful Mercedes, a dezvăluit că una dintre cauze este decizia luată de Pirelli după penele de la Silverstone de a interzice inversarea pneurilor de pe partea stângă cu cele de pe dreapta şi invers, întrucât aceasta era una dintre metodele prin care Mercedes reuşea să reducă presiunea asupra cauciucurilor.
"Construcţia pneurilor s-a schimbat şi cred că abilitatea de a inversa cauciucurile între ele era o metodă bună de a reduce stresul aplicat acestora. Puteai să foloseşti un pneu (n.r - pe partea stângă) în calificări şi apoi să-l schimbi (n.r - pe partea dreaptă) pentru a-l avea într-o altă condiţie pentru cursă. Acum nu mai putem face asta şi cred că am revenit la trecerea peste o anumită temperatura a pneurilor", a declarat britanicul.
Brawn a admis că situaţia pneurilor s-a ameliorat în cursă doar după ce cantitatea de carburant din rezervor a scăzut semnificativ comparativ cu începutul cursei.
"Prima jumătate a cursei a fost oribilă. În a doua jumătate, greutatea carburantului a scăzut, s-a făcut un pic mai răcoare, am revenit în fereastra optimă, iar timpii erau respectabili. La începutul cursei, când încercam să forţăm cu rezervorul plin, am suprasolicitat pneurile şi trebuie să găsim soluţii pentru asta", a adăugat el.
Via Autosport
Incredibil ....