Mercedes a doborât recordul deţinut de Red Bull: 2.02 secunde pentru un schimb de pneuri!
Mercedes a dezvăluit că în cursa de la Suzuka a efectuat două opriri la boxe în numai 2.02 secunde, doborând astfel recordul de 2.05 secunde deţinut de Red Bull Racing.
Mecanicii echipelor din Formula 1 continuă să impresioneze prin rapiditatea cu care schimbă pneurile unui monopost în timpul unei opriri la boxe. Mercedes a dezvăluit joi în avanpremiera Marelui Premiu al Indiei că în cursa precedentă de la Suzuka a stabilit un nou record mondial.
Mecanicii echipei germane au fost capabili de două ori să efectueze un schimb de pneuri în numai 2.02 secunde, doborând astfel recordul de 2.05 secunde stabilit în Marele Premiu al Malaysiei de Red Bull Racing.
Ron Meadows, team manager la Mercedes, susţine că timpul ar fi putut fi chiar mai scurt şi anticipează doborârea pragului psihologic de două secunde până la sfârşitul acestui sezon.
"Mecanismul jack-ului a fost prea lent. Dacă ar fi funcţionat corespunzător, timpul ar fi fost de 1.93 secunde. În plus, în antrenamente am făcut un pitstop de 1.68 secunde", a declarat el citat de publicaţia Auto Motor und Sport.