McLaren vrea să se implice în noul campionat electric Formula E
McLaren a dezvăluit că intenţionează să se implice în noul campionat electric Formula E începând din 2014, cu opţiunea de a-şi fonda propria echipă în viitorul îndepărtat.
Anul 2014 va marca debutul competiţiei Formula E, în care 10 echipe vor concura cu monoposturi electrice în 10 curse de câte o oră desfăşurate pe străzi urbane, iar întrecerea are potenţialul de a rivaliza din anumite puncte de vedere cu Formula 1.
McLaren şi-a manifestat chiar interesul de a se implica din punct de vedere tehnic în această competiţie chiar de la debutul ei şi, la un moment dat în viitor, chiar de a concura cu propria echipă.
"Cred că există mult interes şi este ceva în care McLaren ar dori să fie implicată, aşa că în acest moment analizăm situaţia. Cine ştie, am putea apărea în competiţie. Ne uitam la tot felul de lucruri, pentru că este o iniţiativă bună şi am fi încântaţi să ne implicăm. La un moment dat da (n.r - ne vom implica cu propria echipă), dar nu în acest moment. Cred că sportul trebuie să evolueze şi să se schimbe", a declarat britanicul pentru agenţia de presă Reuters.
Formula 1 va căpăta de asemenea un caracter electric tot începând din sezonul 2014, atunci când în pitlane piloţii vor putea utiliza exclusiv puterea oferită de sistemul KERS. Chiar dacă există numeroase critici cu privire la absenţa sunetului şi la pericolul asociat, Whitmarsh anunţă câteva surprize din partea echipei McLaren.
"Vom vedea din ce în ce mai des maşini fără sunet şi cred că în scurt timp veţi vedea un număr de lucruri incitante din partea McLaren care rezonează cu unele dintre aceste provocări", a mai precizat el.
Via Reuters
o masina fara sunet e o masina fara suflet !