McLaren: "Vom progresa cu o jumătate de secundă în Malaysia"
Ron Dennis este încrezător că monopostul McLaren va fi cu o jumătate de secundă mai rapid la Sepang, însă admite că Mercedes are un avans de circa trei ori mai mare.
McLaren este primul lider al clasamentului constructorilor pe baza rezultatelor înregistrate în Marele Premiu al Australiei, însă echipa a admis că nu deţine încă şi cel mai rapid monopost.
Recent revenit în poziţia de CEO al McLaren Group, Ron Dennis este însă optimist în privinţa progreselor şi considera că monopostul va fi cu o jumătate de secundă mai rapid în Marele Premiu al Malaysiei de la sfârşitul acestei săptămâni.
"Aceste curse intercontinentale limitează dezvoltarea monopostului, dar vom da tot ce avem mai bun. Suntem încrezători că vom fi cu o jumătate de secundă mai rapizi la următorul Mare Premiu, dintr-o varietate de motive. Nu va fi suficient pentru a ne atinge obiectivul, dar vom ţine sub presiune echipele care ne urmăresc", a precizat el.
Dennis consideră că în prezent Mercedes se bucură de un monopost cu o secundă şi jumătate mai rapid decât rivalii, însă este convins că această diferenţă poate fi recuperată pe parcursul sezonului.
"Ritmul celor de la Mercedes este aparent numai în calificări. Este clar că au o secundă şi jumătate în faţa tuturor celorlalţi. Va fi o provocare să ne apropie, dar nu este imposibil. Intenţionam să devenim o echipă capabilă de victorii cât mai curând posibil. Dacă nu câştigăm, atunci nu suntem acolo unde vrem să fim. Întrebările sunt cum recuperăm diferenţa, cât de repede o putem face şi care sunt paşii necesari", a adăugat el.
Via Autosport
sper sa va duceti la vale..