McLaren: "Urmează trei curse dificile, dar ne vom reveni la Monaco şi Montreal"
McLaren anticipează că va avea parte de trei curse dificile în următoarea perioadă, însă consideră că va reveni la o formă mai bună la Monaco şi Montreal.
McLaren a fost primul lider în clasamentul constructorilor, însă a fost deja depăşită de Mercedes în urma unor rezultate mai puţin convingătoare înregistrate în Malaysia.
Jenson Button a terminat cursa de la Sepang pe locul şase, la peste 83 de secunde în spatele câştigătorului Nico Rosberg, în timp ce Kevin Magnussen a obţinut doar două puncte. Eric Boullier, directorul de curse al echipei, anticipează că şi următoarele trei Mari Premii din Bahrain, China şi Spania vor fi dificile, din cauza configuraţiilor circuitelor.
"Ştim că va fi foarte dureros şi de aceea am început deja un procces agresiv de dezvoltare. Aducem noi componente la fiecare cursă şi ne simţim un pic uşuraţi din multe motive. Am petrecut iarna pentru a ne asigura că datele din tunelul de vânt se vor corela cu cele de pe circuit şi se pare că aşa se întâmpla", a declarat el.
În acest context, Boullier anticipează performanţe mai bune pentru McLaren abia la cursele care vor avea loc la Monaco şi Montreal la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie.
"Monaco va fi o poveste diferită, pentru că nu trebuie să-ţi faci griji în privinţa consumului de carburant, iar la Montreal forţa de apăsare aerodinamică este scăzută. Cred că până atunci ne vom reveni", a adăugat el.
Via Adam Cooper
-
rsq, luni, 31.03.2014 20:57
cred ca marea voastra greseala e ca furati doar de la ferarri..\ anul asta cautati un inginer de la mertz care sa va dea date....e doar un pont...:))
-
bogdan, luni, 31.03.2014 21:32
In F1 pilotii nu mai au nimic de spus. Cred ca toti ce 22 au valori relativ apropiate, adica daca i dai un mercedes lui Chilton si l lasi sa se dea cateva ture cu el, sa nu fii surprins daca iese primul.
-
:))), luni, 31.03.2014 21:52
@bogdan ce buna gluma,de conservarea combustibilului ai auzit,de managerierea pneuriilor ai auzit,de fortare cand este nevoie doar ai auzit? din cate vad nu prea cred inca un biet fan al F1 la inceput de experienta
-
FERRARI, luni, 31.03.2014 22:46
Mircea la cite secunde sunteti in spatele nostru?
-
hakkinen, marţi, 01.04.2014 08:47
"Jenson Button a terminat cursa de la Sepang pe locul şase, la peste 83 de secunde în spatele câştigătorului Nico Rosberg".... La Sepang a castigat Lewis.
-
hakkinen, marţi, 01.04.2014 08:50
McLaren poate sa incerce orice la masina, la eiproblema este ca nu au piloti,Button piloteaza ca o baba iar Kevin e necopt. Pe Ferrari nu-i vad bine de acum incolo cu motorul asta de 1.6L, li se potriveste ca nuca-n perete.
-
JugaruGabi, marţi, 01.04.2014 10:29
La Sepang a castigat Hamilton, nu Nico Rosberg.
-
hasu, marţi, 01.04.2014 15:32
Cineva zice ca marea gresala este ca fura de la Ferrari....Ce dracu sa fure de la Ferrari ca in ultimii ani au facut numai camioane,de i-a terminat si pe Kimi si pe Alonso ????Sau ca poate de aia merg asa bine si McLaren....
-
rsq, marţi, 01.04.2014 20:19
hasu...au furat doar o singura data....dar pt mine ..trebuie sa treaca 10 ani ca sa ii pot ierta...
-
Florin, marţi, 01.04.2014 21:39
Acea suspensie spate, un mare fas. Nu-i vad in fata anul asta, se vor tara pana in 2016.
-
tequilla11, marţi, 01.04.2014 22:37
S-a dus Formula 1 cu aceste motoare,zici ca s bormasini de gaurit pereti cand se termina betonul nimeresti chirpici si nu mai auzi nimic,asta primeste Mc astazi de la Merc ,vise ca folosesc motorul cel mai chipesh,dar ei sunt cam fara skelet sanatos(sasiu)
-
Soxy, miercuri, 02.04.2014 10:35
"Ron Dennis has made a clear error of judgement by pre-announcing that McLaren would be 0.5 seconds a lap quicker in Malaysia, when if anything, they've gone backwards. " "Ron Dennis a făcut o eroare clară de judecată anunțând că în Malaezia, McLaren va fi cu 0.5 secunde mai rapid pe un tur , când defapt ce s-a îtâmplat este că au regresat" sursa: Planet F1
-
AndreiF1, miercuri, 02.04.2014 16:35
Sincer sa fiu, referitor la echipe, din ce am citit pe site-urile serioase (Automarket este o gluma, numai cand ma uit la comentariile de aici), masinile Mercedes, McLaren si Williams sunt din pacate la forma maxima. Sincer sa fiu, ma asteptam la asa ceva de anul trecut. Ferrari produce masini bazate pe aceasi retea, adica simple si care se pot dezvolta mai mult sau mai putin (vedem aici 2012 si 2013, cazuri opuse), dar in ultimii ani nu au incercat nimic inovator. La polul diametral fata de Ferrari sunt cei de la Red Bull care evident incearca tot timpul sa dezolve chestii interesante. Undeva la mijloc se afla Mercedes, McLaren si Lotus (cel putin pentru 2013, in 2014 a aparut si Williams), care dezvolta masinile bazandu-te pe punctele forte ale inginerilor lol :P. La McLaren acestia construiesc masina bine de la inceput, dar masina in sine se poate imbunatatii foarte putin de-alungul unei sezon, cam la fel este si masina Lotus, iar masina Mercedes pare sa fie construita pe exact aceeasi filozofie. Sincer sa fiu, tot procesul asta de dezvoltare de care tot cititi este o mare bula de sapun, pentru ca dezvoltarea asta nu se face chiar asa usor cum spune baiatul asta. Realitatea este ca ei pot testa in tunelul de vand un monopost mic, care poate sa mearga doar drept si cateva grade in stanga si-n dreapta. Aici intervine CFD-ul care simuleaza masina pe tot parcurcul unui circuit, si eh... se schimba treaba. Se folosesc diferite valori pentru atmosfera din jur (sa-i spunem mediu inconjurator) si iese ceva. Evident in realitate, adica pe un circuit treaba este de mii de ori mai complexa si este cu totul altceva. Asta pentru ca ei nu pot testa acest monopost, pe un circuit macar un tur decat la primele antrenamente. Si evident... atunci nu mai au timp sa vada ce modificari pot aduce... de restul va prindeti singurei. Ce am explicat eu acolo este doar o mica parte din procesul de dezvoltare al unui monopost. Despre campionat, personal cred ca Mercedes se va bate doar cu Ferrari si Red Bull, dar cred ca Ferrari vor ramane in spate pentru ca realmente nu isi doresc sa castige curse. Este posibil ca anul acesta sa fi fost inceput un proces de sa zicem reconstructie, care va da rezultate in cel putin 2-3 ani, cand este mult mult prea tarziu pentru Alonso si Raikkonen. Idea este simpla, Formula 1 este cu si despre inovatie (adica igei pe care concurenta nu le poate combate decat cand este prea tarziu), iar baietii de la Ferrari sunt experti in a merge pe burta si a nu incercat nimic original. De fapt se tem sa incerce strategii care sunt diferite fata de ce fac alte echipe, se tem sa incerce chestii noi pe monopost si mai ales, se tem in a incerca chestii noi in antrenamente. Un ziarist spunea ca cica baietii de la Ferrari merg incet acuma pentru ca spre finalul campionatului vor merge la maxim si mama ce smecherie, vor castiga atunci curse. Gresit, spre final este imposibill de recuperat, ca dovada ca au pierdut sansa in 2010 si 2012 cand au stat ca fraierii, crezand ca in ultima cursa se va intampla o minune. Nu exista minuni exista doar idei bune, idei proaste si mai ales multa multa munca. Cand isi vor dori sa castige, il vor da afara pe Domenicali, poate si pe Di Monte si nu vor mai da declarii de presa ci vor sta in spatele usilor inchise si vor testa orice idee pana vor ajunge in fata, pe circuit, acolo unde se castiga cursele. Evident asta nu se va intampla in 2014 si probabil nici in 2015, sa vedem 2016, speranta cam catre aceea data se indreapta.
Citeste si
-
FORMULA 1 | sâmbătă, 23 noiembrieF1: General Motors, aproape de acceptul pentru un loc pe grilă din 2026Producătorul american de automobile General Motors este pe cale să își asigure intrarea în Formula 1 ca proprietar de echipă începând din anul 2026. Citeste tot
-
FORMULA 1 | marţi, 19 decembrie(P) Predicția lui Lewis Hamilton pentru Formula 1 2024: britanicul nu este deloc optimistBritanicul Lewis Hamilton nu este tocmai optimist înaintea noului sezon din Formula 1. El este convins că circuitul va fi dominat în continuare de Red Bull, după ce Max Verstappen și-a apărat fără emoții titlul în stagiunea precedentă. Citeste tot
-
FORMULA 1 | duminică, 2 aprilieFormula 1 Australia: Max Verstappen câștigă după o cursă fragmentată. Hamilton pe 2, iar Alonso pe 3Max Verstappen și-a trecut în palmares prima victorie în Marele Premiu al Australiei, după o cursă fragmentată, în care steagul roșu s-a fluturat des, din cauza accidentelor. Citeste tot
-
FORMULA 1 | vineri, 11 martieMercedes-AMG GT Black Series este noul Safety Car în Formula 1Noul Mercedes-AMG GT Black Series va fi noul Safety Car în Campionatul Mondial de Formula 1. Modelul îl înlocuiește pe vechiul AMG GT R și, la fel ca în 2021, va alterna rolul său cu Aston Martin Vantage. Citeste tot
-
FORMULA 1 | sâmbătă, 26 februarieFormula 1: Marele Premiu de la Soci, anulat temporar de către FIAOficialii de la FIA au decis, la sfârșitul săptămânii, anularea Marelui Premiu de la Soci, din Rusia, în urma declanșării războiului din Ucraina. Decizia nu pare, însă, definitivă. Citeste tot
da sigur asa a spus si button inainte de malaisya:vom aduce o multime de update-uri care ne v-a propulsa din nou pe podium si dupa prima zi ca nu sunt la nivelul asteptariilor deci vorbe in vant