McLaren, interesată de Bottas pentru sezonul 2015

Publicat luni, 28.07.2014 16:09 de Daniel Popescu

McLaren este interesată de recrutarea lui Valtteri Bottas pentru sezonul 2015, întrucât nu are surse financiare pentru a atrage un campion mondial, potrivit presei britanice.

Presa internaţională a speculat în ultima perioadă că McLaren încearcă să recruteze un pilot de talie mondială pentru sezonul 2015, atunci când echipa va utiliza motoare Honda.

Printre principalii vizaţi s-au numărat inclusiv Fernando Alonso şi Lewis Hamilton, despre care echipa a confirmat că i-ar primi înapoi cu braţele deschise, dar şi cvadruplul campion mondial Sebastian Vettel.

Cu toate acestea, publicaţia britanică The Guardian susţine că noua ţintă a celor de la McLaren este Valtteri Bottas. Alegerea britanicilor este influenţată în primul rând de faptul că nu dispus de fonduri financiare pentru a atrage piloţi de talia lui Alonso, Hamilton şi Vettel, mai ales că echipa nu a anunţat încă un sponsor principal după retragerea din Formula 1 a celor de la Vodafone.

În schimb, Bottas este semnificativ mai accesibil şi a impresionat în prima parte a acestui sezon prin trei podiumuri consecutive. Debutantul finlandez ocupă locul cinci în clasamentul general cu 95 puncte, în condiţiile în care coechipierul său Felipe Massa a acumulat doar 40 de puncte în acelaşi interval de timp. Potrivit sursei citate, situaţia contractuală a lui Bottas este una incertă, care i-ar putea permite finlandezului să părăsească Williams după un singur sezon.

Via The Guardian

  • WickedSick, luni, 28.07.2014 16:15

    Nu stiu ce sa cred de despre stirea asta. Daca era chiar asa nu se mai scapau de Perez care nu e un pilot chiar slab si care ii are pe cei de la Telmex in spate.

  • Soxy, luni, 28.07.2014 16:29

    si Vandorne? tocmai a castigat cursa de GP3 din HU ... ? faptul ca McLaren nu are inca sponsor principal este pe motivul ca isi permite sa nu aiba ... Au ei bani de Alonso, Vettel sau Ham ... problema se pune eventual daca sunt dispusi sa-i plateasca sau nu ... Oricum Bottas arata potential si McLaren se intelege bine k Finlandezii ... asa k nu se stie ... poate fi o mutare de bun augur

  • Mihai, luni, 28.07.2014 18:20

    Cand i-au facut oferta lui Alonso se spunea ca Honda va sustine jumatate din salariul spaniolului. Cand vrei sa castigi titlurile bagi bani. Iar Honda afirma ca vrea sa castige titlul. Il vor lua pe Botas pentru ca cei amintiti mai sus nu vor fi disponibili pentru 2015. Alonso ramane la Ferrari, Hamilton si Vettel la fel, vor continua cu actualele echipe.

  • ferr1, luni, 28.07.2014 22:46

    Mai degraba sa renunte la Kevin MAGNUMssen

  • flo, luni, 28.07.2014 23:09

    MIRCEA,esti multumit oare?

  • JugaruGabi, luni, 28.07.2014 23:09

    Bottas ar face bine sa stea unde este, in prezent. Echipa performeaza bine si poate deveni problematica in lupta pt titluri in anii viitori.

  • Mirecea F1TEAM, marţi, 29.07.2014 08:07

    Da Mircea stie? sau si-a dat deja acordul.

  • Mclaren_Mircea_1984, marţi, 29.07.2014 11:19

    In articolul din "The Guardian" nu spune ca Mclaren nu are resursele financiare pentru Alonso, Vettel si Hamilton ci fiind in situatia in care sunt Mclaren nu mai are forta de atrage, de a traga spre ei un pilot de asemenea calibru. Uite cum zice exact fraza : "do not have quite the pulling power they once had." Nicaieri nu zice "money" "financial problems" "not enough money" "not enough budget" "not enough resources".

  • Mclaren_Mircea_1984, marţi, 29.07.2014 11:19

    *de a trage spre ei

  • Mclaren_Mircea_1984, marţi, 29.07.2014 11:20

    @Mirecea F1TEAM Mi-am dat deja acordul :) Out Button.

  • Mirecea F1TEAM, marţi, 29.07.2014 15:13

    Aha, gata stim linia de piloti de la imperiali din 2015!

  • ZZZ, marţi, 29.07.2014 15:16

    Alonso e prea în vârstă,Hamilton sigur nu pleacă de la echipa cea mai bună , și Vettel a dovedit că fără un monopost performant a fost mai slab decât Alonso și Hamilton în anii lor cei mai slabi..Cam astea ar fi motivele

  • ferr1, miercuri, 30.07.2014 11:51

    @ZZZ Alonso se mai mentine la nivelul asta vreo 3-4 ani. Potentialul il ai mereu sau nu-l ai niciodata. Iar conditia fizica nu e o problema pentru spaniol, important e sa nu aiba accidentari.