McLaren: "Hamilton îşi va prelungi contractul pentru 2013"
Martin Whitmarsh este convins că Lewis Hamilton îşi va prelungi contractul cu echipa după ce părţile au avut parte deja trei runde de negocieri.
Lewis Hamilton este foarte aproape să rămână la McLaren pentru al şaptelea sezon consecutiv, potrivit ultimelor declaraţii făcute de şeful echipei, Martin Whitmarsh.
Britanicul a dezvăluit miercuri că a purtat deja trei runde de negocieri cu fostul campion mondial, în urma cărora impresia generală a fost că Hamilton îşi doreşte să rămână în cadrul echipei, o viziune împărtăşită şi de oficialii celei mai importante echipe de Formula 1 din Marea Britanie.
"Am vorbit cu Hamilton pe îndelete de două sau trei ori. Cred că suntem mai aproape decât oricând, iar conversaţiile noastre au fost despre cum să învingem celelalte echipe şi cum vom încerca să câştigăm curse. Situaţia contractului este simplă: dacă Hamilton vrea să rămână la echipă, şi mi-a spus că vrea, atunci ar trebui să rămână. Iar dacă noi vrem să-l păstrăm, atunci ar trebui să-l păstrăm. Dacă răspunsul la ambele întrebări este da, atunci nu există niciun dubiu", a declarat Whitmarsh.
Anterior, Hamilton a insistat că vrea să aibă posibilitatea să păstreze trofeele pe care le câştigă în loc să primească replici, în timp ce McLaren a avertizat public că nu-i va putea oferi în 2013 un salariu la fel de mare ca cel actual din cauza crizei economice.
Via SportingLife