Marinescu şi Vişoiu, evoluţii modeste în cursele de Formula Renault 3.5 şi AutoGP

Publicat luni, 03.06.2013 13:20 de Daniel Popescu

Mihai Marinescu a obţinut doar un loc 14 în etapa de Formula Renault 3.5 de la Spa-Francorchamps, în timp ce Robert Vişoiu a câştigat două puncte în etapa de AutoGP de la Silverstone.

România a fost reprezentată de Mihai Marinescu şi Robert Vişoiu în cursele de monoposturi desfăşurate în weekendul care tocmai s-a încheiat, însă aceştia nu au reuşit să impresioneze prin rezultatele obţinute.

Mihai Marinescu a participat la etapa de Formula Renault 3.5 de pe circuitul de la Silverstone şi nu a reuşit să obţină niciun punct. În cursa de sâmbătă, braşoveanul în vârstă de 24 de ani a plecat doar de pe locul 25 al grilei de start şi a trecut linia de sosire pe poziţia a 21-a. El a câştigat nouă poziţii la start, însă a coborât în pluton după ce a fost lovit din spate de Yann Cunha şi şi-a avariat suspensie dreaptă.

În a doua cursă el a plecat tot de pe locul 25 şi a progresat în pluton până pe locul nouă după ce numeroşi piloţi au efectuat mai devreme schimbul obligatoriu de pneuri. După ce a trecut la rândul său pe la boxe, Marinescu a revenit pe locul 18 şi a reuşit să câştige câteva poziţii, terminând cursa pe 14. Chiar dacă nu a câştigat niciun punct în weekend, braşoveanul vede partea plină a paharului.

"Am acumulat experienţă cu monopostul de Formula Renault 3.5 şi asta contează foarte mult, mai ales că am o cursă în minus comparativ cu colegii mei care au concurat şi acum o săptămână la Monte Carlo", a precizat el.

VIŞOIU, DOUĂ PUNCTE LA SILVERSTONE

Între timp, Robert Vişoiu a avut parte de un weekend mai bun. Aflat pe circuitul de la Silverstone la volanul monopostului AutoGP, pilotul echipei Ghinzani a plecat de pe locul nouă al grilei în prima cursă şi a terminat pe poziţia a 10-a. Ulterior, el a fost promovat pe locul nouă şi a câştigat astfel două puncte după ce învingătorul cursei şi coechipierul său Kevin Giovesi a primit un minut de penalizare pentru efectuarea unei opriri neregulamentare la boxe.

Visoiu a castigat doua puncte la Spa

În a doua cursă, Vişoiu a plecat de pe locul noua şi a progresat până pe cinci înainte de a fi nevoit să abandoneze după un acroşaj cu Ghirelli. Considerat vinovat de producerea incidentului, piteşteanul va fi penalizat cu cinci poziţii pe grilă în următoarea etapă de AutoGP, care va avea loc la Mugello în 13-14 iulie.

"Nu mă consider vinovat sau în cel mai rău caz vina ar fi trebuit împărţită. Singurul lucu bun este acela că în cursă am avut un ritm mult mai bun decât în calificări. Asta înseamnă evoluţie", a precizat el. 

Via PMRacing