Marea Britanie, antrenamente 2: Rosberg rămâne cel mai rapid
Nico Rosberg a stabilit cel mai bun timp şi în a doua sesiune de antrenamente de la Silverstone, în timp ce ambii piloţi Ferrari l-au surclasat pe Lewis Hamilton.
Nico Rosberg a recuperat din plin terenul pierdut în prima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Marii Britanii şi a parcurs 34 de tururi pe parcursul sesiunii de după-amiază, cu 11 mai multe decât coechipierul său.
Germanul a fost de asemenea şi cel mai rapid de pe circuit după ce a fost cronometrat cu 1:34.155 la volanul monopostului Mercedes. În schimb, Lewis Hamilton nu a avut parte de o zi foarte productivă din punct de vedere al timpilor, întrucât a ocupat doar locul patru, la peste patru zecimi de secundă de coechipierul său.
Între cei doi s-au intercalat reprezentanţii Scuderiei Ferrari, iar Kimi Raikkonen a reuşit încă o dată să fie mai rapid decât Sebastian Vettel. Red Bull Racing şi-a adjudecat locurile cinci şi şase prin Daniil Kvyat şi Daniel Ricciardo, în timp ce Scuderia Toro Rosso a obţinut din nou performanţe bune prin Max Verstappen şi Carlos Sainz Jr, clasaţi pe şapte şi nouă.
Nico Hulkenberg a terminat pe locul opt, în timp ce Felipe Massa a completat topul primilor 10 piloţi pentru Williams, echipă care nu este în cea mai bună formă pe circuitul britanic.
Fernando Alonso şi Jenson Button s-au numărat din nou printre piloţii cu cele mai puţine tururi parcurse, întrucât au efectuat doar 35 de tururi împreună şi s-au clasat doar pe locurile 15 şi 17.
Sesiunea a fost întreruptă de două ori din cauza unor ieşiri în decor suferite de Romain Grosjean (Lotus) şi Robert Merhi (Manor) în virajul Luffield. Alonso a ieşit de asemenea în decor în acelaşi loc, însă în cazul său nu a fost nevoie de apariţia steagurilor roşii.
▶ Cronică Antrenamente 1: Rosberg, cel mai rapid în ciuda unor defecţiuni tehnice
Ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Marii Britanii va avea loc sâmbătă cu începere de la ora 12:00, ora României.
Marea Britanie - Rezultate Antrenamente 2:
Loc | Pilot | Echipa | Timp | Diferenta | Tururi |
---|---|---|---|---|---|
1 | Nico Rosberg | Mercedes | 1m34.155s | - | 34 |
2 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 1m34.502s | 0.347s | 29 |
3 | Sebastian Vettel | Ferrari | 1m34.522s | 0.367s | 27 |
4 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1m34.621s | 0.466s | 23 |
5 | Daniil Kvyat | Red Bull/Renault | 1m35.009s | 0.854s | 25 |
6 | Daniel Ricciardo | Red Bull/Renault | 1m35.153s | 0.998s | 22 |
7 | Max Verstappen | Toro Rosso/Renault | 1m35.300s | 1.145s | 36 |
8 | Nico Hulkenberg | Force India/Mercedes | 1m35.387s | 1.232s | 34 |
9 | Carlos Sainz | Toro Rosso/Renault | 1m35.866s | 1.711s | 37 |
10 | Felipe Massa | Williams/Mercedes | 1m36.147s | 1.992s | 33 |
11 | Pastor Maldonado | Lotus/Mercedes | 1m36.164s | 2.009s | 32 |
12 | Valtteri Bottas | Williams/Mercedes | 1m36.183s | 2.028s | 33 |
13 | Sergio Perez | Force India/Mercedes | 1m36.351s | 2.196s | 29 |
14 | Romain Grosjean | Lotus/Mercedes | 1m36.728s | 2.573s | 21 |
15 | Fernando Alonso | McLaren/Honda | 1m36.731s | 2.576s | 19 |
16 | Felipe Nasr | Sauber/Ferrari | 1m36.822s | 2.667s | 23 |
17 | Jenson Button | McLaren/Honda | 1m37.196s | 3.041s | 16 |
18 | Marcus Ericsson | Sauber/Ferrari | 1m37.327s | 3.172s | 37 |
19 | Will Stevens | Marussia/Ferrari | 1m38.279s | 4.124s | 21 |
20 | Roberto Merhi | Marussia/Ferrari | 1m39.878s | 5.723s | 21 |
Marele Premiu al Marii Britanii la TV
Drepturile TV ale Formulei 1 pentru România sunt deţinute de postul Dolce Sport, care poate fi recepţionat şi pe internet prin intermediul platformei TelekomTV. Calificările şi cursele pot fi urmărite în ţara noastră şi pe posturile de televiziune RTL (limba germană) sau Duna (limba maghiară).
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisiuni TV | Internet |
Antrenamente 1 | vineri, 3 iulie | 12:00 | - | |
Antrenamente 2 | vineri, 3 iulie | 16:00 | - | |
Antrenamente 3 | sambata, 4 iulie | 12:00 | - | |
Calificari | sambata, 4 iulie | 15:00 | DolceSport, RTL, Duna | Telekom TV |
Cursa | duminica, 5 iulie | 15:00 | DolceSport, RTL, Duna | Telekom TV |
acum se vede avantajul lui Rosberg ca in teste participa doar el... de ce? ei stiu...