Manor ar putea renunţa la introducerea noului monopost în Belgia

Publicat marţi, 09.06.2015 16:14 de Daniel Popescu

Manor ar putea renunţa la planurile privind introducerea unui nou monopost în Marele Premiu al Belgiei, întrucât este mulţumită de performanţele din primele curse ale sezonului.

Manor utilizează în prezent monopostul Marussia din sezonul precedent, care a primit doar îmbunatăţirile necesare pentru a respecta regulamentul tehnic.

Planurile echipei britanice vizau introducerea unui nou monopost cu ocazia Marelui Premiu al Belgiei, însă lucrurile s-ar putea schimba în următoarele săptămâni. Întrucât în prezent deţine un monopost suficient de performant pentru a respecta regula 107% în calificări, britanicii analizează posibilitatea de a renunţa la lansarea noului monopost.

"În următoarele săptămâni trebuie să luăm câteva decizii cheie. Peisajul devine mai clar acum în termeni de concurenţă şi de ceea ce trebuie să facem. Devine mult mai clar. Vom face ceea ce este potrivit pentru companie", a declarat Graeme Lowdon, directorul sportiv al Manor.

Decizia va fi luată în mare parte de noul consultant tehnic Bob Bell, care a fost recrutat cu numai câteva săptămâni în urmă. Acesta va stabili dacă Manor are mai multe avantaje în cazul în care renunţă la noul monopost pentru a se concentra pe sezonul 2016.

Via Motorsport

  • Gigi, marţi, 09.06.2015 16:23

    Aoleo!!! Sa nu introduca noul monopost ca-i depasesc pe cei de la Mclaren!!!

  • F1_Red_Fury, marţi, 09.06.2015 16:32

    Pacat ca nu au timp sa lucreze la un monopost nou sa zicem pentru 2015 pentru ca ar fi primit si varianta de motor Ferrari pentru 2015, si poate ar fi prins 1-2 puncte pana la finalul sezonului. Dar deh, este un sezon de reconstructie pentru cei de la Manor.

  • qaz, marţi, 09.06.2015 17:35

    Cu motorul Ferrari din 2015 ar fi trecut Will Stevens pe langa Alonso ca TGV ul pe liniile drepte.

  • boby, marţi, 09.06.2015 23:05

    hai nu fi asa suparat...eu sunt fan alonso, dar daca ne raportam la ultima cursa Mclaren nu a fost departe de Manor ca performante...ba chiar la sfarsitul cursei au fost in urma lor. Si cate o gluma nu stica din cand in cand.

  • gigel, miercuri, 10.06.2015 08:05

    Daca tot renunta la a mai dezvolta monopostul , ar putea sa-l ia pe galacticul Alontzo in echipa si vor lupta pentru vicctorie in fiecare cursa !!! S-ar potrivi perfect ....