Lotus susţine că Raikkonen şi-a activat automat prelungirea contractului
Locul cinci ocupat la Monza i-a activat automat lui Kimi Raikkonen opţiunea de a rămâne la Lotus şi în sezonul 2013, potrivit patronului Gerard Lopez.
Contractul lui Kimi Raikkonen cu Lotus expiră la sfârşitul acestui sezon, însă pilotul finlandez are o anumită clauză potrivit căreia înţelegerea este prelungită automat dacă obţine un anumit număr de puncte în acest an.
Deşi criteriile stabilite sunt confidenţiale, patronul Gerard Lopez a declarat la finalul cursei de la Monza ca fostul campion mondial şi-a îndeplinit clauza după ce a ocupat locul cinci, astfel că înţelegerea a fost prelungită în mod automat.
"Cel puţin pe termen scurt, Kimi este cu noi. Avem o înţelegere bazată pe performanţă, iar aceasta a fost îndeplinită. Nu forţăm pe nimeni să stea cu noi dacă nu vrea, dar Kimi vrea să fie aici, la fel ca şi Romain Grosjean, iar noi suntem fericiţi cu amândoi", a declarat el pentru publicaţia finlandeză Turun Sanomat.
Anterior, presa internaţională a speculat că Raikkonen ar putea ajunge la Ferrari în locul lui Felipe Massa, însă ulterior a fost creditat cu şanse să revină la McLaren, în cazul în care Lewis Hamilton va pleca la Mercedes. Lopez susţine însă ca acestea au fost simple speculaţii şi că nu s-a pus niciodată problema ca Raikkonen să-şi dorească să părăsească echipa. "Aşa este în Formula 1. Uneori, zvonurile sunt adevărate, alteriori sunt inventate de cineva fără să aibă o bază", a adăugat el.
Via GMM
Oricare dintre Vettel, Hamilton, Button, Raikkonen (poate si altii) face din Alonso pilotul nr. 2 in cazul unei debarcari la Maranello.