Lotus şi Force India: "Pirelli nu ne-a invitat să testăm pneurile"
Lotus şi Force India susţin că nu au fost invitate de Pirelli să efectueze o sesiune privată de teste, în ciuda asigurărilor date în acest sens de Mercedes şi producătorul de pneuri.
Pirelli şi Mercedes susţin că sesiunea de teste efectuată pe circuitul de la Barcelona de la jumătatea lunii mai este perfect regulamentară, întrucât producătorul italian a făcut o ofertă similară fiecărei echipe din Formula 1.
Situaţia este însă tensionata de faptul că FIA nu a fost informată în scris dacă acest lucru s-a întâmplat cu adevărat, iar două echipe afirmă nu au primit niciun fel de invitaţie directă în acest sens. Chiar dacă iniţial doar Red Bull şi Ferrari au criticat testul făcut de Mercedes, cei de la Lotus s-au alăturat acestor demersuri. Întrebat dacă Lotus a primit o invitaţie din partea producătorului de pneuri, şeful Eric Boullier a replicat:
"Nu. Poziţia noastră este că există un regulament sportiv şi chiar o înţelegere pentru teste intre echipe. Red Bull şi Ferrari au protestat, dar nu cred că este nevoie să continuăm să mergem la comisari după ce aceştia au aflat despre asta, aşa că vom vedea ce se întâmpla. Poţi obţine un avantaj dacă faci un test şi dacă Mercedes au obţinut un test cred că acest lucru se datorează faptului că au crezut că ar putea avea un avantaj".
La rândul său, Bob Fernley, şeful adjunct al Force India, spune că echipa pe care o reprezintă nu a primit nicio solicitare fermă din partea Pirelli pentru efectuarea unei sesiuni de teste.
"Nu cred, nu-mi amintesc. Nu cred că s-a întâmplat la modul la care vă gândiţi. Poate că a existat o propunere în cadrul unei întâlniri FOTA, dar nu a existat o solicitare către o echipă individuală. Nu-mi amintesc să fi primit o scrisoare din partea Pirelli pe acest subiect", a adăugat el.
FIA a avertizat că acest caz ar putea ajunge la Tribunalul Internaţional, Mercedes riscând să fie sancţionată pentru încălcarea regulamentului sportiv.
Via SkySports