Lotus: "Avem puterea de a trece peste plecările de la echipă"
Lotus susţine că este capabilă să treacă cu bine peste plecările unor importanţi şefi din cadrul echipei, care se adaugă la plecarea lui Kimi Raikkonen.
Lotus a pierdut trei oameni de bază ai echipei într-un interval de numai câteva săptămâni, după ce directorul tehnic James Allison, şeful departamentului de aerodinamică Dirk de Beer şi Kimi Raikkonen au semnat cu Ferrari.
Patrick Louis, directorul executiv al celor de la Lotus, susţine însă că echipa este capabilă să treacă peste aceste plecări datorită modului în care este structurată.
"Oamenii văd doar partea vizibilă a aisbergului, iar în cazul nostru acestea sunt starurile. Dar structura noastră este realizată astfel încât sunt capabil să înlocuiesc peste noapte diverşii şefi de departamente. O echipă nu trebuie să fie un castel din cărţi de joc care se prăbuşeşte când cineva pleacă", a declarat el.
Louis consideră că deciziile angajaţilor de a pleca la Ferrari nu au neapărat legătura cu numele echipei, ci mai ales cu beneficiile financiare oferite de italieni.
"Este clar că salariul mediu la echipele de top este mai mare decât la Lotus. La anumite nivele, salariile lor depăşesc cu mult standardele", a adăugat el.
Între timp, Lotus l-a recrutat de la Ferrari pe directorul de aerodinamică Nicolas Hennel, însă este posibil ca echipa britanică să sufere în curând o nouă pierdere. Potrivit publicaţiei franceze AutoHebdo, Jarrod Murphy, şeful diviziei de CFD (Computational Fluid Dynamics), urmează de asemenea să părăsească echipa, însă destinaţia sa nu este încă cunoscută.
Via Motorsport
inginerul de curse al lui Kimi a semnat si el cu Ferrari pt acelasi pozitie ... poate nu ar fi prostie sa-l aduca Ferrari pe Eric Boullier in locul lui Domenicali ... sa-l anunte cineva pe di Monte sa-i faca o oferta !!!!