Loeb revine pe circuit în ultima etapă din campionatul francez de GT
Sebastien Loeb va reveni în această săptămână pe circuit şi va concura la volanul unui McLaren MP4-12C în ultima etapă a campionatului francez de GT.
Înaintea ultimei etape din Campionatul Mondial de Raliuri programată în luna noiembrie în Spania, Sebastien Loeb va participa la o nouă cursă pe circuit.
Pilotul echipei Citroen va concura la finalul acestei săptămâni în ultima etapă a campionatului francez de GT, care va avea loc pe circuitul de la Paul Ricard.
Francezul va avea ocazia să concureze cu un McLaren MP4-12C furnizat de Sebastien Loeb Racing, echipa pe care nonuplul campion mondial de WRC înfiinţat-o cu exact un an în urmă pentru a promova tinerele talente în sporturile cu motor.
De altfel, Loeb nu a exclus posibilitatea ca anul viitor să participe în mai multe curse de GT ca urmare a faptului că îşi va reduce programul din WRC la numai cinci raliuri.
"Faptul că nu voi mai concura pentru titlu şi că nu voi mai avea acest obiectiv va fi diferit. Încă mai am multe de făcut anul viitor, poate unele curse de GT şi pregătirea pentru sezonul 2014 de WTCC cu Citroen. Voi pilota, dar nu voi avea acest obiectiv", a declarat el pentru site-ul oficial al Campionatului Mondial de Raliuri.