Loeb crede că nu va mai avea probleme cu pneurile în Raliul Germaniei

Publicat marţi, 21.08.2012 17:38 de Daniel Popescu

Sebastien Loeb anticipează că nu va mai avea probleme cu pneurile în Raliul Germaniei, după ce la ediţia de anul trecut a abandonat în urma unei pene.

Sebastien Loeb a câştigat de opt ori consecutiv Raliul Germaniei în perioada 2002-2010, însă seria impresionantă de victorii a fost întreruptă anul trecut în urma unei pene suferite la finalul celei de-a doua zile de concurs.

La vremea respectivă, pilotul echipei Citroen a criticat pneurile Michelin, însă producătorul francez a modificat ulterior specificaţiile cauciucurilor, iar francezul consideră că acum nu vor mai exista astfel de incidente.

"Anul trecut mă îndreptam spre victorie, dar am avut ghinionul de a avea pana pe o linie dreaptă. Michelin a reacţionat ulterior şi a introdus pneuri mai rezistente. Începând din luna iulie, am testat foarte mult pentru a ne adapta la noile pneuri şi sunt mulţumit de progresele pe care le-am realizat. Poate că vom fi mai lenţi pe unele secţiuni, dar asta va fi valabil pentru toată lumea", a declarat el.

Totuşi, Loeb este precaut înaintea Raliului Germaniei de la sfârşitul acestei săptămâni şi spune că nu va fi deloc uşor să obţină a noua victorie în această etapă şi a şaptea din acest sezon.

"Îmi place foarte mult acest raliu pentru că mulţi prieteni sunt acolo pentru a mă susţine şi pentru că am câştigat de opt ori. Dar asta nu înseamnă că este uşor, în special dacă plouă. Noroiul ajunge pe traiectoria ideală şi asta schimbă radical aderenţa, motiv pentru care maşina este greu de controlat pe aceste drumuri înguste şi rapide", a mai precizat el.

Via WRC