Lauda: "Titlul mondial nu este încă decis"

Publicat marţi, 23.10.2012 16:45 de Daniel Popescu

Niki Lauda îl avertizează pe Sebastian Vettel să nu sărbătoreasca prematur câştigarea titlului şi consideră că Fernando Alonso are potenţialul de a schimba calculele matematice.

Sebastian Vettel a devenit principalul favorit să câştige titlul mondial în acest sezon după ce a preluat conducerea clasamentului general cu un avans de şase puncte ca urmare a celor trei victorii consecutive obţinute în Singapore, Japonia şi Coreea de Sud.

Cu toate acestea, Niki Lauda, proaspăt numit preşedinte fără funcţie de execuţie în cadrul Mercedes, consideră că Fernando Alonso nu trebuie subestimat, mai ales că diferenţa dintre cei doi piloţi poate fi recuperată uşor.

"În acest moment totul decurge în favoarea lui Vettel, dar ar fi prematur să sărbătorească titlul. Nu cu mult timp în urmă, Alonso părea un campion sigur, dar a abandonat de două ori. Asta arată cât de repede se pot schimba lucrurile, aşa că Vettel trebuie să fie atent", a declarat triplul campion mondial pentru publicaţia austriacă Osterreich.

Nu de aceeaşi părere este şi Romain Grosjean, care consideră că Vettel este favorit în primul rând datorită performanţelor monopostului Red Bull Racing din ultima perioadă.

"Am spus întotdeauna că Alonso este favorit în acest sezon, dar trebuie să-mi schimb opinia, pentru ca Vettel a făcut un pas înaintea tuturor. Red Bull sunt aproape imbatabili în curse, sunt foarte rapizi. Va fi foarte dificil să-i învingi până la finalul sezonului", a precizat francezul pentru postul de radio RMC.

Via GMM

  • Olash, marţi, 23.10.2012 20:47

    Grosjean a avut grija sa devina Vettel favorit:)

  • x_zone, marţi, 23.10.2012 20:50

    grosjean a avut grija asa este, dar si alonso era barza chioara care ii facuse D-zeu cuib, la cate abandonuri au avut hamilton si vettel, sa castige cel mai bun si cel mai bun le da clasa la toti, adica vettel, oricat de mult as tine eu cu hamilton, vettel no.1.

  • eu, marţi, 23.10.2012 23:41

    Grosjean ar trebui sa taca naibii din gura.Sa se faca mic de tot si sa se abtina de la comentarii,dar si asta tine de bunul simt pe care unii nu il au.

  • pablo256r, miercuri, 24.10.2012 09:17

    Pai unul dintre abandonurile lui Alonso tocmai Grosjean l-a provocat. Ce tupeu pe el !