Lauda regretă că Hunt nu mai este în viaţă pentru a vedea "Rush"
Niki Lauda regretă că rivalul său din lupta pentru titlul mondial în 1976, James Hunt, nu mai trăieşte pentru a rememora acea perioadă în noul film "Rush".
Niki Lauda a explicat în cadrul unui interviu acordat publicaţiei Daily Telegraph motivele pentru care piloţii erau uniţi în deceniile precedente ale Formulei 1.
Triplul campion mondial a menţionat pericolul permanent la care se expuneau piloţii într-o perioadă în care accidentele mortale reprezentau o obişnuiţă şi îl de ca exemplu pe James Hunt pentru abilităţile sale de pilotaj.
"Există piloţi buni şi piloţi prosti şi apoi există piloţii cu adevărat talentaţi care sunt dificili de învins, iar James Hunt era unul dintre ei. Ne-am respectat unul pe celălalt foarte mult pentru că în acele vremuri pilotam roată la roată la 300 de kilometri pe oră în drumul spre următorul viraj, iar dacă cineva comitea o greşeală unul sau ambii piloţi mureau. Hunt era genul de pilot pe care te puteai bizui că este foarte precis", a declarat austriacul.
În acest context, Lauda regretă că Hunt nu mai este în viaţă pentru a vedea şi el filmul Rush, care transpune pe marele ecran lupta pentru titlu dintre cei doi din sezonul 1976. "Partea tristă este că el nu mai este aici acum. Mi-ar fi plăcut să vadă filmul pentru că ştiu cu siguranţă că i-ar fi plăcut", a adăugat el.
Hunt a încetat din viaţă în 1993 în urma unui atac de cord suferit la vârsta de 45 de ani. Film "Rush" va avea premiera în cinematografele din România în 27 septembrie.
Via Daily Telegraph
Lauda in poza asta zici ca-i din Alien... n-ati gasit si voi una mai frumoasa.