Lauda dezvăluie cum a reuşit să-l convingă pe Hamilton să semneze cu Mercedes
Niki Lauda a dezvăluit detalii inedite despre modul în care a reuşit să-l convingă pe Lewis Hamilton să părăsească McLaren şi să semneze cu Mercedes.
Lewis Hamilton a acceptat provocarea de a concura pentru Mercedes după şase ani petrecuţi la McLaren. După un sezon 2013 în care a obţinut o victorie pentru noua sa echipă, decizia să a devenit una întemeiată, mai ales că McLaren nu a urcat niciodată pe podiumul de premiere în acest an.
Britanicul a fost însă circumspect în privinţa plecării de la McLaren într-un moment în care echipa să obţinea victorii. Negocierile cu Mercedes au avut loc prin intermediul lui preşedintelui Niki Lauda, care a dezvăluit ca primele discuţii secrete au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică din cadrul Marelui Premiu al statului Singapore.
"A trebuit să-l văd în camera lui între ora 02:00 şi 04:00 dimineaţa. Nu am mai fost niciodată într-o cameră cu un pilot între aceste ore. Îmi amintesc foarte bine discuţiile cu el pentru că era în pole position cu McLaren, practic câştiga tot şi l-am întrebat dacă ar lua în considerare să vină la Mercedes. Iar el a spus: 'De ce aş pleca? Această maşină îmi aduce victorii, tot ce vreau este să câştig, în timp ce monopostul tău nu castigă'. M-am spus 'La naiba, are dreptate'", a explicat austriacul.
Prin urmare, Lauda a fost nevoit să schimbe tactica şi i-a spus lui Hamilton că, dacă va rămâne la McLaren, va fi perceput întotdeauna drept copilul lui Ron Dennis.
"Dar dacă transformi Mercedes în câştigătoare după epoca lui Michael Schumacher, ai putea deveni o legendă mai mare decât oricine altcineva. S-a trezit şi mi-a spus 'Sa vorbim despre asta'. Cu asta l-am prins în plasă", a adăugat el.
În plus, Lauda a admis că spera ca Hamilton să nu câştige cursa de duminică din Singapore, întrucât se temea că brtitanicul se va răzgândi în privinţa negocierilor.
"Stăteam în faţa televizorului şi spuneam 'te rog să abandonezi'. Stăteam, aşteptam şi, la un moment dat, bingo! Cutia de viteze s-a defectat. Am fost să-l văd pe Hamilton imediat după aceea", a încheiat el.
Via Reuters
Caracter? Ce e ala? Cum sa te rogi sa abandoneze un pilot doar ca sa alerge pentru tine? Nu e prima iesire in declaratii a lui Lauda. Astfel de chestii nu ii fac cinste. "I was sitting in front of the television and said 'Please crash. Please retire'. I was sitting and waiting for this and Bingo! Gearbox gone. I went to see him (Hamilton) right after." WTF? Omul asta conduce o echipa de F1.