Lauda: "2012, cel mai bun sezon de Formula 1 de la retragerea mea"
Niki Lauda consideră că 2012 a fost cel mai spectaculos sezon de Formula 1 de la retragerea lui din competiţie în 1985.
Triplul campion mondial Niki Lauda apreciază că sezonul 2012 al Formulei 1 a fost cel mai atrăgător pentru fani din ultimele trei decenii.
Austriacul îşi justifică alegerea prin faptul că au existat şapte câştigători de cursă în primele şapte Mari Premii, iar candidaţii la titlu s-au evidenţiat abia în ultima parte a sezonului, pe măsură ce Fernando Alonso şi Sebastian Vettel s-au distanţat de rivali.
"Acest sezon a fost incredibil. Nu ar fi putut fi mai bun în termeni de ascensiuni şi regrese în privinţa utilizării pneurilor şi a monoposturilor. A fost cel mai interesant sezon pe care l-am văzut de când concurăm eu, pentru că atunci când concurezi ai o perspectivă complet diferită", a declarat el în cadrul unui interviu acordat site-ului oficial al Formulei 1.
Chiar dacă Fernando Alonso nu a reuşit nici în acest sezon să obţină titlul pentru Ferrari, Lauda crede că spaniolul are toate abilităţile necesare pentru a-şi adjudeca trofeul mult râvnit în următoarele sezoane.
"Cred că Alonso este cel mai talentat pilot atunci când concurează în circumstanţe dificile, chiar dacă monopostul nu este atât de rapid. Dacă ai experienţa şi viteza lui Alonso întotdeauna vei fi acolo sus. Va fi din nou puternic anul viitor. Dacă reuşeşti o dată, de ce să nu poţi face asta din nou. Ştie ce trebuie să facă, ştie cum să devină din ce în ce mai bun cu fiecare an, iar în acest sport trebuie să fii din ce în ce mai bun în fiecare an", a adăugat el.
Via Formula1
Foarte adevarat ce zice Lauda cu privire la Alonso. In conditii grele si cu o masina nu tocmai performanta, se descurca cel mai bine. Dar atat timp cat nu are un staff competent si o masina capabila, ii va fi greu sa castige titlul.