Latvala, dezamăgit că nu a câştigat niciun titlu cu Ford
Jari Matti Latvala a admis că este dezamăgit că nu a reuşit să câştige niciun titlu mondial pentru Ford, constructor care şi-a retras echipa de uzină din WRC.
Jari Matti Latvala a fost unul dintre piloţii echipei de uzină Ford începând din sezonul 2008, însă nu a reuşit să câştige niciun titlu mondial în contextul dominatirei lui Sebastien Loeb.
La plecarea constructorului american din WRC şi înainte de a debuta la Volkswagen în 2013, finlandezul a admis că este dezamăgit că nu a reuşit să obţină nicio performanţă majoră pentru Ford.
"Personal am vrut să-l înving pe Loeb, dar nu am reuşit. Într-un fel, sunt dezamăgit că în aceşti ani nu am reuşit să câştig titlul constructorilor sau al piloţilor. Maşina a fost foarte competitivă, dar nu am fost consecvenţi. Forţez prea mult şi apoi ies de pe traseu. Ar fi trebuit să învăţ, dar se pare că învăţ cam greu", a declarat el pentru publicaţia Autosport.
În plus, Latvala a admis că unul dintre motivele pentru care nu şi-a îndeplinit obiectivul de a deveni campion este legat de numeroasele accidente în care a fost implicat, cauza principală fiind atitudinea sa în momentul în care începe să piardă teren în faţa rivalilor.
"Dacă pierd timp forţez mai mult şi încerc să recuperez, dar ies de pe drum, în loc să accept situaţia. Trebuie să realizez că nu mă simt în stare să pilotez la acea viteză", a adăugat el.
Latvala va concura începând de anul viitor cu Polo R WRC şi îl va avea drept coechipier pe Sebastien Ogier.
Via Autosport