Kovalainen revine la Caterham ca pilot de rezervă
Heikki Kovalainen a semnat cu Caterham drept pilot de rezervă şi va concura în antrenamentele din Bahrain şi Spania.
Heikki Kovalainen este pe punctul de a reveni în Formula 1 chiar la echipa care a renunţat la serviciile sale la sfârşitul sezonului trecut.
Finlandezul a semnat o înţelegere cu Caterham pentru a deveni pilotul de rezervă al echipei, urmând să participe la prima sesiune de antrenamente de vineri din cadrul Marelui Premiu al statului Bahrain şi Marelui Premiu al Spaniei.
"Evident, este grozav că voi reveni pe circuit în Bahrain şi Spania şi aştept cu nerăbdare să revin la muncă şi să ajut echipa cât pot de mult. Sunt pregătit fizic să revin în monopost şi ştiu că experienţa mea poate ajuta echipa să descopere noi idei şi direcţii în privinţa setărilor şi strategiilor", a declarat el.
Motivul pentru care Caterham l-a readus la echipă pe Kovalainen este experienţa acestuia, în condiţiile în care britanicii mizează în acest sezon pe debutantul Giedo van der Garde şi francezul Charles Pic, care a debutat în Marele Circ anul trecut. Kovalainen, care are în palmares o victorie obţinută pentru McLaren în Marele Premiu al Ungariei din 2008, va avea misiunea de a evalua un update major pregătit de Caterham pentru următoarele curse.
Echipa speră să înregistreze progrese semnificative după ce în primele trei curse ale anului a fost surclasată constant de Marussia, devenind astfel cea mai slabă echipă din campionat.
Via Caterham
Kova este un pilot bun si experimentat, ar merita macar 3 curse sa demonstreze ca au nevoie de el.