Kovalainen neagă negocierile cu Ferrari şi McLaren
Heikki Kovalainen a negat speculaţiile potrivit cărora se află în atenţia celor de la Ferrari şi McLaren în perspectiva unui contract pentru sezonul 2013.
Presa internaţională a relatat în ultima perioadă că Heikki Kovalainen este una dintre opţiunile Scuderiei Ferrari pentru sezonul următor ca înlocuitor pentru Felipe Massa. Ulterior, după ce postul britanic de televiziune BBC a dezvăluit oferta primită de Lewis Hamilton de la Mercedes, presa a considerat că britanicul ar putea fi înlocuit la McLaren de acelaşi Kovalainen.
Într-un interviu acordat celor de la SkySports, finlandezul a negat însă informaţiile, pe care le-a catalogat drept simple speculaţii.
"Nu am nicio informaţie de comentat despre mine în acest moment. Sunt doar zvonuri şi se pare că sunt tot felul de speculaţii în jur, aşa că nu le dau prea multă atenţie. Voi discuta cu cei de la Caterham la un moment dat, voi vorbi cu patronul Tony Fernandes şi vom vedea care sunt planurile şi ce voi face anul viitor. Mă concentrez în primul rând pe propria performanţă şi pentru a mă asigura că obţin performanţe bune, iar toate celelalte lucruri se vor rezolva de la sine", a declarat el.
Pe de altă parte, Kovalainen a dezvăluit următorul update pregătit de Caterham pentru Marele Premiu al statului Singapore: o aripă faţă de configuraţie nouă.
"Vom avea o nouă aripă faţă. Este uşor diferită şi ar trebui să ne ofere o creştere directă de performanţă, ceva mai multă forţă de apăsare aerodinamică şi sperăm să facă monopostul un pic mai rapid. În afară de asta nu avem nimic major, doar mici update-uri. Aripa faţă este principalul lucru pe care îl vom avea în acest weekend", a mai precizat el.
Via SkySports