Kopecky, liderul clasamentului din ERC, va concura în Raliul Sibiului
Jan Kopecky, favoritul la titlu în Campionatul European de Raliuri, a confirmat participarea la ediţia din acest an a Raliului Sibiului din perioada 26-28 iulie.
Raliul Sibiului îl va avea la linia de start pe Jan Kopecky, pilotul care a dominat prima jumătate a sezonului din Campionatul European de Raliuri după ce a obţinut trei victorii şi un loc doi.
Aflat la prima participare la Sibiu, cehul care concurează la volanul unui Skoda Fabia Super 2000 şi-a stabilit ca obiectiv principal victoria, care l-ar ajuta să-şi consolideze poziţia de lider în clasament.
"Ţinând cont de natura traseului, trebuie să gestionăm inteligent această cursă şi cred că putem obţine un rezultat bun. Pentru noi este important să câştigăm aici şi vom face tot posibilul să obţinem maximum de puncte. Ne vom adapta strategia în funcţie ceea ce se întâmplă pe parcursul raliului şi mi-ar plăcea mult să câştig la Sibiu", a declarat el.
Kopecky a dezvăluit că a ales să participe la Raliul Sibiului şi datorită oportunităţii de a vizită pentru prima oară România.
"Am ales această etapă pentru că am auzit numai lucruri frumoase şi îmi doream să ajung şi eu în România. Raliul Sibiului este cea mai bună oportunitate pentru mine şi abia aştept să vizitez ţara voastră. Am primit multe informaţii despre această etapă de la colegii noştri din Marea Britanie, care au câştigat anul trecut aici", a adăugat el.
Înscrierile în Raliul Sibiului continuă până în 13 iulie, iar lista participanţilor care au confirmat deja prezenţa la eveniment este disponibilă pe site-ul oficial al competiţiei. Raliul Sibiului va avea loc în perioada 26-28 iulie, conform unui program anunţat luna trecută.
Via Raliul Sibiului