Hirvonen, Kubica şi Evans vor concura pentru M-Sport în sezonul 2014 al WRC

Publicat vineri, 13.12.2013 12:24 de Daniel Popescu

Mikko Hirvonen va reveni la M-Sport în sezonul 2014 şi îl va avea drept coechipier pe debutantul Elfyn Evans. Robert Kubica va concura de asemenea un sezon complet pe a treia maşină Ford Fiesta RS WRC cu propriul sponsor.

M-Sport a devenit vineri ultimă echipă care confirmă planurile pentru sezonul 2014 al Campionatului Mondial de Raliuri. Conform aşteptărilor şi informaţiilor apărute recent în presa internaţională, echipa lui Malcolm Wilson va alinia la startul fiecărei etape câte trei maşini.

Pilotul de bază va fi Mikko Hirvonen, care revine la echipa pentru care a concurat timp de opt ani după o aventură de numai două sezoane la Citroen în care a obţinut o singură victorie. Finlandezul speră însă ca anul viitor să fie capabil să lupte pentru titlul mondial împotriva rivalilor de la Volkswagen.

"Simt că revin acasă. Ultimii doi ani au fost foarte buni, dar nu am obţinut chiar ceea ce am vrut. Revenirea la M-Sport îmi oferă şansa să încerc din nou şi sunt motivat să câştig. Vreau să fiu în măsură să lupt pe parcursul întregului sezon. Vreau să lupt pentru titlul mondial şi pot reuşi asta alături de M-Sport", a declarat el.

Hirvonen îl va avea drept coechipier principal pe Elfyn Evans, care în acest an a concurat la clasa WRC2 şi îşi va face debutul la clasa principală în sezonul următor. Galezul a concurat pentru prima oară la clasa WRC în Raliul Italiei, în care a obţinut un neaşteptat loc şase, şi este entuziasmat că are în faţă un program complet pentru 2014.

"Este absolut fantastic că voi pilota o maşină de WRC pentru un sezon întreg anul viitor. Anul trecut a fost un an de dezvoltare pentru noi, aşa că este grozav să fac pasul următor în cariera", a declarat el.

KUBICA, PROGRAM COMPLET LA CLASA WRC

Robert Kubica a obţinut un sezon complet la clasa WRC la volanul unui al treilea Ford Fiesta RS WRC al echipei M-Sport. Polonezul a câştigat în acest an titlul la clasa WRC2 după ce a obţinut cinci victorii în şapte etape, iar acum este pregătit să facă pasul cel mare spre clasa principală. Sezonul său este sprijinit din punct de vedere financiar de compania poloneză de produse petroliere Lotos.

"Sunt foarte bucuros că voi participa în toate etapele sezonului cu Ford Fiesta RS WRC. Sprijinul partenerilor mei de la Lotos şi cunoştinţele şi experienţa celor de la M-Sport vor crea o fundaţie solidă pentru dezvoltarea mea şi aştept cu nerăbdare să capăt experienţa pe probele speciale din WRC", a precizat el.

Via M-Sport

  • Marius, sâmbătă, 14.12.2013 15:31

    Mult succes Robert!