Hamilton, nemulţumit că monopostul Mercedes are nevoie doar de anumite setări
Lewis Hamilton consideră că nu pilotează la cel mai înalt nivel în acest sezon din cauza faptului că nu are posibilitatea de a schimba radical setările monopostului.
Lewis Hamilton a afirmat în mai multe rânduri că are probleme de adaptare la noul monopost Mercedes din acest sezon, iar într-un interviu acordat postului britanic SkySports a explicat care sunt principalele motive.
Britanicul afirmă că imposibilitatea de a seta monopostul aşa cum îşi doreşte îl împiedică să obţină performanţe mai bune.
"În acest an nu simt că am pilotat mereu la adevărata mea valoare pentru că cu acest monopost există o fereastră mai mică de operare. Dacă nu te descurci în acea fereastră mică ai performanţe slabe. De la weekend la weekend aş fi vrut să am monopostul în fereastra potrivită, dar un unele curse nu se întâmplă. Am nevoie de timp. Pilotez un monopost construit pentru Michael Schumacher şi Nico Rosberg, aşa că încerc să-mi adaptez toate abilităţile şi stilul de pilotaj pentru a lucra cu ceea ce am", a declarat el.
Imediat după un Mare Premiu al Germaniei modest în care a terminat pe locul cinci după ce a plecat din pole position, Hamilton a afirmat că renunţă la obiectivul de a câştiga curse în acest sezon. Totuşi, britanicul a revenit asupra declaraţiei şi spune că, dacă va fi răbdător, victoria va veni în cele din urmă.
"Este un joc mental. Mai sunt 10 curse. Ştiu că am un monopost cu care pot lupta cu aceşti băieţi şi avem numeroase dezvoltări, aşa că trebuie să am răbdare pentru că simt ca victoria va veni la un monopost dat", a adăugat el.
Via SkySports
Slabut Hammilton... pe Alonso, de 4 ani de cand e la Ferrari nu l-am auzit sa se planga de asta... si se bate pentru titlu an de an...