Hamilton: "Alonso a trecut peste conflictele din 2007"
Lewis Hamilton afirmă că relaţia sa cu Fernando Alonso s-a îmbunătăţit considerabil după ce amândoi au trecut peste conflictele de la McLaren din 2007.
Lewis Hamilton şi Fernando Alonso au fost coechipieri la McLaren în sezonul 2007, însă cei doi au avut parte de numeroase conflicte din cauza implicării puternice în lupta pentru titlul mondial.
Trofeul a ajuns în cele din urmă în braţele lui Kimi Raikkonen, iar spaniolul a părăsit echipa pentru a-şi găsi liniştea la Renault. Ulterior, cei doi şi-au lăudat reciproc calităţile, iar Hamilton afirmă că Alonso a trecut în cele din urma peste conflictele din 2007.
"Relaţia mea cu Alonso s-a îmbunătăţit foarte mult. În sfârşit am trecut peste 2007, mai mult din partea lui. Se pare că în sfârşit mă apreciază ca pilot la fel de mult cum şi eu îl apreciez. Este egalitate între noi. Cred că este cel mai bun, iar el a spus acelaşi lucru despre mine în Brazilia. Îmi place că mă respectă, pentru că şi eu îl respect foarte mult", a declarat britanicul în cadrul unui interviu acordat publicaţiei F1 Racing.
Chiar dacă a ales să plece la Mercedes în speranţa că germanii îi vor oferi un monopost competitiv în 2014, Hamilton insistă că spre finalul carierei ar putea reveni la McLaren, întrucât este echipa la care a crescut.
"Cu siguranţă aş putea pilota din nou pentru McLaren în viitor, pentru că această echipă este casa mea. Va rămâne întotdeauna locul în care am crescut şi locul în care este inima mea. Chiar dacă sunt în altă parte şi am parte de experienţe bune, întotdeauna mă voi uita înapoi şi voi şti că primele mele 21 de victorii au fost cu McLaren. Este echipa care m-a ajutat să ajung în Formula 1, aşa că inima şi sufletul meu sunt acolo", a adăugat el.
Via SkySports
Pai cred si eu mai Hami ca Alonso a trecut peste evenimentele din 2007... El a ajuns la Ferrari, se bate an de an la titlu, tu la Mercedes abia speri sa prinzi un podium in 2013. De ce ti-ar purta ciuda cand, momentan, nu contezi in lupta pentru titlu?:))