Grosjean: "Consistenţa în rezultate, mai importantă decât o victorie"

Publicat marţi, 02.10.2012 17:02 de Daniel Popescu

Romain Grosjean susţine că obţinerea cu regularitate a unor rezultate bune pentru Lotus este mai importantă decât o victorie.

Lotus a fost considerată una dintre echipele cu potenţialul de a obţine victorii în special în a doua jumătate a sezonului, echipa fiind foarte aproape de o asemenea performanţă pe circuitul de la Hungaroring, când Kimi Raikkonen şi Romain Grosjean au ocupat locurile doi şi trei.

Speranţele fanilor sunt cu atât mai mari cu cât britanicii vor introduce la Suzuka noul sistem DDRS, însă Grosjean preferă să calmeze spiritele înaintea cursei din Japonia. Fără să facă referire la faptul că Pastor Maldonado nu a mai câştigat niciun punct după victoria surprinzătoare din luna mai de la Barcelona, francezul insistă că este mult mai important să obţină cu regularitate performanţe bune decât să-şi treacă în cont o victorie efemeră.

"Dacă câştigi o cursă şi în cursa următoare nu eşti de găsit, atunci nu vrem asta. Am fost cu regularitate în frunte şi chiar şi în curse dificile precum Singapore am terminat pe şase şi şapte. Suntem în frunte, căpătăm experienţă şi ne păstrăm competitivitatea. Am început sezonul fără să ştim cum va fi monopostul după un 2011 dificil şi am demonstrat că suntem puternici", a declarat el pentru publicaţia Autosport.

Pe de altă parte, pilotul echipei Lotus este convins că prima victorie va sosi cel târziu în sezonul următor, întrucât echipa va avea atunci o bază solidă de plecare.

"Dacă putem câştiga o cursă în acest an sigur o vom obţine. Dacă dacă nu se va întâmpla în acest an sigur va veni anul viitor. Am fost constant în frunte, am obţinut date bune şi avem o bună experienţă pentru viitor. Anul viitor va fi mult mai uşor, pentru că ştim circuitele, ştim echipa, ştim ce am făcut cu un an în urmă şi vom fi pregătiţi de la început", a mai precizat el.

Via Autosport