Glock exclude plecarea de la Marussia în 2013
Timo Glock susţine că nu va pleca de la Marussia la sfârşitul sezonului, chiar dacă mai multe echipe vor avea locuri disponibile pentru anul viitor.
Timo Glock şi-a prelungit în luna iulie a anului trecut contractul cu Marussia până la sfârşitul sezonului 2014, însă presa internaţională a speculat că germanul ar putea deveni o ţintă atractivă pentru o echipă de la mijlocul plutonului în perspectiva sezonului viitor, pe baza rezultatelor obţinute în trecut la Toyota.
Cu toate acestea, germanul a dat asigurări că-şi va respecta contractul şi că va concura pentru Marussia şi în 2013. "Da, este corect, ştiu care este viitorul meu", a declarat el.
În plus, Glock susţine că nu regretă decizia de a se alătura uneia dintre cele mai slabe echipe de pe grila de start, în ciuda faptului că a primit o ofertă din partea celor de la Renault la sfârşitul sezonului 2009, imediat după ce Toyota şi-a anunţat retragerea din Formula 1. Ulterior, Renault s-a transformat în Lotus şi a ajuns în prezent să lupte pentru victorie cu McLaren, Ferrari şi Red Bull.
"Nu, într-o situaţie similară aş face la fel acum. Dacă am luat o decizie, şi ştiu de ce am luat acea decizie, nu are niciun rost să mă întreb cum ar fi fost dacă luăm altă hotărâre. Numai eu ştiu situaţia care a fost atunci, nimeni altcineva. Aşa că decizia mea a fost corectă", a mai precizat el.
Cel mai probabil, Glock a refuzat oferta de la Renault din cauza speculaţiilor insistente care circulau la vremea respectivă cu privire la retragerea constructorului francez din Formula 1 ca urmare a scandalului Crashgate de la Marele Premiu al statului Singapore din 2008.
Via GMM
De ce nu coleg cu Hamilton,poate o sa mai aibe ocazia sa l lase sa l depaseasca in ultimul viraj,sa l mai faca campion o data ?! ;)